Vineri, începe campania electorală pentru alegerile parlamentare şi se va încheia pe 30 noiembrie la ora 7 dimineaţa
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunţat, că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile parlamentare şi aceasta urmează să se încheie pe 30 noiembrie, la ora 7 dimineaţa. El a mai precizat că toţi candidaţii care intră în această cursă electorală trebuie să dea jos materialele de promovare din precampanie şi să le înlocuiască cu cele care sunt reglementate de lege pentru această perioadă.
„Mâine începe campania electorală pentru alegerea membrilor în Senatul României şi în Camera Deputaţilor. Este perioada în care toate materialele care au privit promovarea imaginii competitorilor politici care se vor alinia la startul competiţiei electorale mâine trebuie să dea jos toate materialele de promovare pe care le-au făcut în aşa-numita precampanie şi să folosească în campania electorală doar materialele care sunt strict şi precis reglementate de lege”, a declarat Toni Greblă, joi, într-o conferinţă de presă.
El a mai anunţat că au fost validate de către Biroul Electoral Central toate listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare.
„Ieri au fost practic validate de către Biroul Electoral Central toate listele de candidaţi depuse de competitorii politici fie la Biroul Electoral Central, fie la birourile electorale judeţene, respectiv de sector a municipiului Bucureşti, astfel încât în zilele următoare vor fi definitivate machetele buletinelor de vot, va fi organizată înainte tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii în care sunt înscrişi în buletine competitorii electorali, tragere la sorţi care va fi efectuată de către birourile electorale judeţene, respectiv de sectoare ale municipiului Bucureşti”, a afirmat preşedintele AEP.
Toni Greblă a mai declarat că această campanie electorală începe vineri, de la ora 7.
„Mâine începe campania electorală la ora 7 şi se va încheia pe 30 noiembrie la ora 7 dimineaţa, urmând ca votul să se exercite între orele duminică, 1 decembrie între orele 7 şi 21 cu posibilitatea ca preşedintele secţiei de votare să poată să prelungească votarea până la orele 23 şi 59 de minute în situaţia în care în incinta secţiei de votare sau la coadă aşteptând să voteze la secţia de votare, mai există cetăţeni care încă nu şi-au exercitat dreptul de vot”, a explicat Toni Greblă.
El a precizat cum pot vota cetăţenii români cu domiciliul în ţară la alegerile parlamentare.
„În ceea ce priveşte dreptul de vot al cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, ei pot să-şi exercite dreptul de vot în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, la secţia de votare la care este arondată strada pe care se găseşte imobilul unde acesta are domiciliu sau reşedinţa. Dacă se află în altă localitate a circumscripţiei electorale, să zicem judeţ, ei pot să-şi exercite dreptul de vot în oricare localitate a circumscripţiei electorale respective, însă nu pot să îşi exercite dreptul de vot în afara razei de activitate a circumscripţiei electorale în care şi-au domiciliul sau reşedinţa”, a mai transmis preşedintele AEP.
news.ro