Camioanele firmei care lucrează pe Defileu, probleme din cauza restricțiilor de tonaj

Camioanele firmei care lucrează pe Defileu au probleme din cauza restricțiilor de tonaj.

În urmă cu un deceniu a fost construit un pod provizoriu, după ce vechiul pod a fost afectat de viiturile de pe râul Jiu. Podul provizoriu, folosit și în momentul de față, are instituită o limită de tonaj de 30 de tone. Prin urmare, transportul greu nu mai poate tranzita Defileul Jiului.

Astfel, prefectul judeţului Gorj, Marcel Iacobescu, a convocat o şedinţă cu conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Gorj şi Secției Drumuri Naționale Târgu Jiu. Tema întâlnirii a fost găsirea unei soluţii pentru rezolvarea problemei privind restricţia de tonaj, pe podul de la Lainici, de care se lovesc vehiculele firmei constructoare care se ocupă de lucrările de la parcarea Mănăstirii Lainici, astfel încât activitatea să poată continua fără niciun impediment.

În vara anului trecut, a început construcția podului peste Jiu, din Defileul Jiului. Este al treilea pod din zonă, după ce vechiul pod a cedat, în urmă cu mai mulți ani, când s-au descoperit fisuri, la structura de rezistență.

 

Monika Baciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *