Călușerul Transilvănean, festival emblematic pentru județ
Călușerul Transilvănean este un festival emblematic pentru județul Hunedoara. Evenimentul va fi organizat la Orăștie, în data de 11 decembrie.
Cea de-a 53-a ediție a Festivalului ,,Călușerul Transilvănean” se va desfășura în data de 11 decembrie, începând cu ora 11:45. Parada portului călușăresc va porni din fața Liceului Teoretic ,,Aurel Vlaicu” din Orăștie, festivalul în sine desfășurându-se în Piața Victoriei, lânga bradul de Crăciun. La eveniment vor participa vestite cete de călușari din Ținutul Orăștiei și din alte zone învecinate.
Călușerul reprezintă un dans popular fecioresc, cu origini pre-romane, fiind unul dintre cele mai vechi și mai spectaculoase dintre dansurile tradiționale românești. Ceata de călușeri colindă în preajma Crăciunului și vestesc Nașterea Domnului, din casă în casă. În scopul promovării și prezentării acestui vechi obicei, la Orăștie este organizat acest festivalul, în fiecare an, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. Principalul scop al organizării acestui festival este acela al păstrării tradițiilor și stimulării prezentării acestui străvechi joc bărbătesc, înscris în patrimoniul UNESCO.
Monika BACIU