Călăuză afgană şi 18 migranţi, depistaţi la Timișoara
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş – I.T.P.F. Timişoara au depistat în zona de competenţă, în automarfarele care staţionau într-o parcare pentru TIR-uri, 18 cetăţeni din Pakistan şi Afganistan, care intentionau sa iasă ilegal din Romania. În cadrul acţiunii a fost identificată şi călăuza migranților, un cetăţean afgan cu permis de sedere în Romania, care fost arestată preventiv, fiind cercetată pentru trafic de migranti.
În data de 25.05.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 09.00, într-o parcare pentru TIR-uri de pe autostrada A1 Timişoara – Arad, poliţiştii de frontieră au observat mai multe persoane ascunse în vegetaţia din apropiere. În acelaşi timp, un bărbat verifica remorcile automarfarelor care staţionau în parcare, iar ulterior i-a preluat pe cei ascunsi şi îmbarcat în trei automarfare înmatriculate în Bulgaria şi România.
Unul dintre automarfare s-a pus în miscare, fiind oprit la ieşirea din ţară, în PTF Nădlac, iar în interior au fost găsite ascunse şase persoane cu documente temporare de identitate. Celelalte două autovehicule au fost verificate în timp ce staţionau în parcarea TIR de pe autostrada A1. În urma verificării mijloacelor de transport, s-a constatat faptul că în interior se aflau douăsprezece persoane, care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, fapt pentru pasagerii şi şoferul au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că cei în cauză sunt cetățeni din Pakistan şi Afganistan, cu vârste între 18 şi 30 ani, având documente temporare de identitate în România.
În urma acţiunii, poliţiştii de frontieră au reţinut şi persoana care a facilitat urcarea migranţilor în automarfare, un cetăţean afgan cu permis de şedere pe teritoriul României.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Cetăţeanul afgan, care a sprijinit grupul de migranţi, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar pe numele său, judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.
În contextul celor de mai sus, reamintim cetăţenilor români şi străini, să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop 021.9590.