Călător în Islanda (III)

Organizatorii Forumului Global al Femeilor Lideri Politici au modificat, din mers, programul anterior anunțat, așadar am aflat cu surprindere, că în prima zi de ședere în Reykjavik, Islanda, suntem invitate, pentru câteva ore, la reședința Excelenței Sale, Guoni Th. Johannesson, președintele Islandei. La întrebarea legată de protocolul ținutei mi se răspunde: „Sunteți foarte bine îmbrăcată așa cum sunteți acum! Iar Președintele nostru nu este o persoană protocolară, veți vedea!” Deci…hai acasă la Președinte, să vedem!

Și am văzut! Președintele Islandei are ca reședință o  casă obișnuită, așa cum sunt cel puțin câteva zeci în orașul meu de provincie, care nu-i nici mare, nici luxos. Vreo 250 dintre cele 409 participante la Forumul WPL au dat năvală în casa prezidențială, nu tocmai încăpătoare, dar totul a decurs fără busculade, grupurile de doamne fiind direcționate pe circuitele de vizitare.

M-am mirat că nu pot identifica, în interiorul locuinței,  persoanele care se ocupau de securitatea Președintelui și a Primei Doamne. Nu-mi vine să cred că într-o astfel de împrejurare, nu aveau pază personală, dar ea nu semăna cu încruntații plini de importanță de pe la noi, ziși SPP-iști, care stau lipiți de cel pe care-l apără, cu sacoul deschis, lăsând tocul revolverului la vedere. Încerc să gândesc ca un atentator și constat că în jurul președintelui sunt, în cele mai multe momente, numai femei. Poate că unele dintre ele chiar au atribuții de pază personală. De ce nu? Nu-mi dă pace gândul ghiduș că, în încăpere, s-ar putea să fie doamne cu pistolul în corset, sau poate prins de picior cu jartieră. Sincer, chiar și numai faptul că mă amuză eventualitatea unui pistol, ascuns în corsetul unei femei care face post de gardă personală, dovedește că plimb cu mine, eu însămi,  în casa președintelui uneia dintre cele mai democratice țări din lume, idei preconcepute, românești, despre diviziunea muncii după gen. Oricum, societatea islandeză pare a se simți confortabil cu femeile aflate în ipostaze profesionale tradițional masculine.

Actualul președinte al Islandei a fost ales în 25 iunie 2016 și a preluat mandatul în august 2016. Este independent, neafiliat politic, dar este susținut de majoritatea partidelor de opoziție. Este istoric, licențiat în Reykjavik,  specializat în istoria modernă a Islandei, cu studii masterale în Rusia și Germania, cu doctoratul obținut la Londra. La data alegerilor era  conferențiar universitar la Universitatea Islandei. A obținut 38,49% din voturile exprimate de electoratul islandez. Coabitează cu un Prim-ministru din tabăra opusă, Bjarni Benediktsson, liderul Partidului Independenței. Guvernul este de orientare politică centru-dreapta. Ultimele alegeri legislative, anticipatele din 28 octombrie 2017, au adus la vot 81,2% din votanți, ceea ce reprezintă cea mai mică prezență la un scrutin electoral, înregistrată vreodată în Islanda. Scandalurile în care au fost implicați membrii marcanți ai partidului premierului, rămas, totuși, în continuare, partidul care a întrunit cele mai multe sufragii, a generat imposibilitatea ca acesta să poată forma un guvern. Din acest motiv, Președintele a desemnat-o să formeze guvernul pe Katrin jakobsdottir, liderul Partidului Ecologist de Stânga, clasat pe locul al doilea în alegeri. Negocierile s-au derulat în timpul Forumului WPL și  au fost foarte dificile, fiind prezentate, ca atare, în mass-media islandeză.

Ne-am plimbat, cu circuite prestabilite, dar fără să ne grăbească cineva, prin casa Președintelui Islandei! Am vizitat, practic, living-ul lui, biblioteca, biroul, sala de ședință și am semnat în cartea de onoare a casei, adresând gazdei câteva cuvinte. Acelea dintre noi care au fost curioase au avut acces la etaj, să viziteze spațiile mai intime și dormitoarele. Eu n-am fost! Mi s-a părut din cale-afară de mult să intru în băile și în dormitorul oamenilor. Ce ție nu-ți place… De altfel sunt întotdeauna captivată de fizionomii, atitudini, conversații, și mai puțin  de aspecte ambientale. Rețin, punctual,  lucrurile care mă impresionează printr-un bun-gust sau prost-gust de excepție. Am văzut câteva tablouri și obiecte de decor despre a căror valoare artistică nu mă pot exprima. Pe mine nu m-au impresionat.

Fiindcă s-au putut face fotografii, mi-am permis să folosesc telefonul, luând cu mine niște imagini. Am zăbovit ceva mai mult în biblioteca impresionantă a unor umaniști, a unei familii de profesori, mama Președintelui fiind, de asemenea, profesoară și o foarte bună jurnalistă.

În mare parte, pe rafturi stau operele unor nume grele:  Aristotel, Platon, Socrate, Homer, Sofocle, Kant, legate frumos în piele, sau un înlocuitor de foarte bună calitate, clasicii ruși în limba rusă, Goethe și  Freud  în limba germană, biografii ale lui Bonaparte și Alexandru cel Mare, multe albume cu picturi. Se vedea că erau cărți citite. Am avut chiar surpriza să găsesc într-un volum al economistului monetarist, Milton Friedman, niște notițe pe foi volante. Dar mi-ar fi plăcut să văd și niște cărți „normale”, romane moderne nu doar ale clasicilor, poate cărți de călătorie… Era imposibil ca, într-o casă în care se citește, nimeni să nu citească și așa ceva. Asta m-a făcut să mă gândesc că nu vedem noi chiar tot-tot, și că există și o puternică latură demonstrativă, de vitrină,  în această vizită. Oricum, și dacă a fost mimată, impresia de familial și autentic a fost impresionantă!

Sufletul întâlnirii a fost Prima Doamnă,  canadiancă de origine. Ea ni s-a adresat  cu bucurie tuturor, și fiecăreia în parte, spunându-ne cât este de mândră să ne fie gazdă, împărțind bucuroasă cărți de vizită, exprimându-și dorința și speranța că ne va mai întâlni. Mi-a fost dragă din prima clipă, iar în ziua următoare, într-o dezbatere panel la care am participat amândouă, ne-am întâlnit nu doar fizic, ci și în idei. Ne-am găsit pe aceeași lungime de undă, cu aceeași opinie în legătură cu strategia promovării de gen în politică.

În același ton cald și neprotocolar s-a desfășurat întâlnirea de la reședința Excelenței Sale, D-na Vigdis Finnbogadottir, fostă președintă a Islandei  patru mandate, între anii 1980 și 1996. Scopul precizat al întâlnirii, și anume acela de a le inspira pe alte femei împărtășindu-și experiența, a fost susținut nu doar de către gazdă, ci și de către Președinta în exercițiu a Maltei, D-na Marie-Louise Coleiro Preca, de către D-na Helen Clark, Prim Ministru al Noii Zeelande între 1999 și 2008 și de către Silvana Koch-Mehrin, Președinta WPL .

S-a spus: “Când o femeie devine lider politic ea se schimbă. Când mai multe femei devin lideri, se schimbă politica și regulile ei.”

S-a mai spus: „Da, putem s-o facem!” (n.n. politica)

La întrebarea esențială: “ Cum putem crește ponderea femeilor în politica lumii?”, evident, nu s-a răspuns. Nici nu aveam o astfel de așteptare la această întâlnire. Și nici nu se va putea  răspunde vreodată, în opinia mea, prin împărtășirea unor experiențe personale, oricât de spectaculoase ar fi acestea.

Aștept cu nerăbdare și interes următoarea zi.  Ziua de dezbateri în cadrul Forumului Global al Femeilor Lideri Politici. Cu întrebări și eventuale răspunsuri…

Va urma

Eleonora-Carmen HĂRĂU