Cabinetul Tudose ar urma să adopte astăzi proiectul de buget pe 2018
Cabinetul Tudose ar urma să adopte în şedinţa de miercuri proiectul de buget pe 2018, după care Parlamentul va stabili calendarul dezbaterilor. Guvernul estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (195,5 miliarde euro), potrivit sintezei proiectului de buget pentru anul viitor, realizată de Ministerul Finanţelor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.
Şedinţa Guvernului este programată de la ora 14.00.
„Pe data de 6, proiectul de buget va intra în şedinţa de Guvern şi va fi înaintat Parlamentului. Mai departe, Parlamentul să facă un calendar”, a afirmat, luni, vicepremierul Marcel Ciolacu.
Întrebat care sunt domeniile care vor beneficia de alocări mai mari, Ciolacu a declarat: „Toate vor avea bugete mai mari. Ministerele, cum sunt investiţiile la transporturi, vor avea bugete mai mari, Ministerul Sănătăţii va avea buget mult mai mare. Mai ales că are şi componenta de investiţii. Educaţia va avea buget mai mare şi Ministerul de Interne va avea bugetul mai mare faţă de anul trecut”.
Marcel Ciolacu a susţinut că investiţiile vor fi mai mari decât anul trecut..
El a spus că proiectul de buget se bazează pe un PIB mai mare.
„Este estimat în momentul acesta la 907,8, dar credem că atunci când se va termina şi o să ne dea prognoza INS-ul, noi credem că va fi un buget mult mai mare. Este cel mai mare buget pe care l-a avut România vreodată. Cei patru indicatori macro-economici, somajul este estimatîntre 4-4,4, avem creştere economică de 5,5 estimată şi inflaţia care va fi + sau – 2/ + sau – 1. Am văzut BNR-ul că a dat 2,5 + sau -.”, a explicat Ciolacu, care a dat asigurări şi că deficitul bugetar va fi menţinut sub #%: „Deficitul 3%. Nu se discută. 2,95 -2,97 va fi închis”.
Guvernul estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (195,5 miliarde euro), potrivit sintezei proiectului de buget pentru anul viitor, realizată de Ministerul Finanţelor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.
Totodată, Guvernul estimează în 2018 un deficit bugetar (cash) la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA va fi de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB.
În plus, pentru anul viitor, Guvernul estimează o inflaţie medie de 3,1%, în condiţiile în care BNR estimează o inflaţie de 3,2% pentru finalul anului 2018. Executivul mizează în 2018 pe un curs mediu de 4,55 lei pentru un euro, uşor peste actualul nivel afişat de BNR, de 4,6422 lei/euro. În 21 noiembrie, euro a atins un nivel record, de 4,6551 lei/euro.
Guvernul prognozează un număr al şomerilor de 351.000 de persoane şi un câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.
În anul 2018, cheltuielile destinate investiţiilor sunt estimate la 38,5 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,2% în PIB, pentru ca în anul 2020 acestea să fie estimate la 53,3 miliarde lei.
Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB.
”Cele mai mari ponderi în totalul veniturilor bugetare în anul 2018 le înregistrează contribuţiile cu 10,1%, urmate de TVA cu 6,8 %, accize 3,3%, impozit pe salarii şi venit cu 2,3 % din PIB”, se arată în proiect.
Cheltuielile bugetare pentru anul 2018 sunt estimate la 314,5 miliarde lei miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.
Potrivit sintezei proiectului de buget pentru anul viitor, realizată de Ministerul Finanţelor, Guvernul vrea să aloce mai mulţi bani anul viitor pentru mai multe ministere, în special pentru Ministerul Economiei, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Educaţiei, dar vrea să taie din bugetele Ministerului Muncii, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Ministerului Justiţiei.
news.ro