Câte tipuri de burse pot primi elevii și pe ce criterii se acordă acestea, în cursul anului școlar 2024 – 2025
Anul școlar 2024-2025 aduce modificări importante în sistemul de acordare a burselor școlare în învățământul preuniversitar de stat – în special, în privința bursei sociale, singurul tip de burse de care pot beneficia și elevii din învățământul primar.
Modificările sunt reglementate de noua Metodologie-cadrul de acordare a burselor, aprobată prin Ordinul ME nr. 5.518/2024.
Astfel, principalele NOUTĂȚI vizează:
– luarea în calcul a venitului pentru acordarea bursei sociale în cazul elevilor din familii monoparentale
– creșterea limitei de vârstă, de la 18 la 30 de ani, pentru acordarea bursei sociale în cazul elevilor neangajați pe piața muncii și înscriși în învățământul cu frecvență redusă sau programele de tip „A doua șansă”
– introducerea unui nou tip de bursă – bursa de reziliență, acordată pentru a motiva elevii cu rezultate medii să progreseze
Elevii din învățământul preuniversitar de stat pot primi 7 tipuri de burse, în anul școlar 2024 – 2025. Bursele școlare se acordă la cerere, iar unele dintre categorii pot fi cumulate.
Sumele alocate pentru burse sunt neimpozabile și nu sunt luate în considerare la calculul venitului net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea venitului minim garantat, precum și pentru alte beneficii de asistență socială.
TIPURILE de burse, CUANTUMUL minim și CRITERIILE de acordare:
– BURSA DE EXCELENȚĂ OLIMPICĂ I – între 925 lei/lună și 3.700 lei/lună. Se acordă elevilor de gimnaziu și liceu care obțin premiile I, II, III, mențiune sau medalii asimilate acestor distincții la olimpiadele școlare internaționale și campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Se plătește pe toată durata anului școlar următor obținerii distincției. (Cuantumul bursei se raportează la nivelul salariului minim brut pe economie, la data acordării bursei).
– BURSA DE EXCELENȚĂ OLIMPICĂ II – 700 lei/lună. Recompensează eleviide gimnaziu și liceu care obțin premiile I, II, III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației. Se plătește pe toată durata anului școlar următor obținerii distincției.
– BURSA DE MERIT – 450 lei/lună. Se acordă elevilor de gimnaziu și liceu (mai puțin elevii din clasele a V-a și a IX-a) cu media generală pe anul școlar anterior mai mare sau egală cu 9,50; elevilor din clasa a V-a cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 9,50; elevilor din clasa a IX-a cu media de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual mai mare sau egală cu 9,50; elevilor care au obținut premiile I, II și III la etapele județene ale olimpiadelor școlare, premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare, medalia de aur la campionate naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice. Bursa se plătește pe perioada cursurilor școlare.
-BURSA DE REZILIENȚĂ – 300 lei/lună. Se acordă elevilor de gimnaziu și liceu (mai puțin elevii din clasele a V-a și a IX-a) cu media generală cel puțin 7 în anul școlar anterior; elevilor din clasa a V-a cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7; elevilor din clasa a IX-a cu media de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual mai mare sau egală cu 7; elevilor cu afecțiuni oncologice sau cornice.
-BURSA SOCIALĂ – 300 lei/lună. Se acordă elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal, „A doua șansă” sau cu frecvență redusă, care provin din familii cu venituri mici (sub 50% din salariul minim net pe economie, pe membru de familie); elevilor din familii monoparentale cu venit pe membru de familie mai mic de un salariu minim net pe economie; elevilor cu unul sau ambii părinți decedați și elevilor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială; elevilor cu deficiențe/afectări funcționale produse de boli și elevilor cu afecțiuni oncologice sau cronice; elevilor proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune. Bursa socială se acordă și pe perioada vacanțelor școlare.
– BURSA TEHNOLOGICĂ – 300 lei/lună. În anul școlar 2024 – 2025, se acordă doar elevilor înmatriculați în cadrul specializărilor din învățământul profesional, inclusiv dual, nivel 3 EQF/CNC.
– BURSA PENTRU MAMELE MINORE – 700 lei/lună. Se acordă mamelor minore care revin la școală (cursuri de zi) după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor. Se acordă pe perioada cursurilor școlare, cu excepția lunilor în care elevele cumulează minimum 60 de absențe nemotivate.
Tipurile de burse care pot pot fi CUMULATE:
– bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/ bursa de merit/bursa de reziliență și cu bursa tehnologică
– bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/ bursa de merit/bursa de reziliență și cu bursa socială
– bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse școlare
Direcția de Asistență Socială Deva