Burse pentru elevii merituoși din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei

Câte 10 elevi din mediul gimnazial și 10 din mediul liceal vor beneficia de burse din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei. Încă din anul 2013, Episcopia Devei și Hunedoarei prin Fundația „Cuvântul care zidește” a acordat bursele de studiu „Părintele Arsenie Boca” în anii școlari burse elevilor, iar din anul școlar 2019/2020, direct prin intermediul Centrului Eparhial, prin concurs de dosare, câte 10, ulterior 20, burse școlare anuale, pentru elevii de și cei de liceu, în cuantum de 200 de lei lunar, în scopul ajutorării elevilor merituoşi, remarcați prin rezultate deosebite la învăţătură, dar cu posibilităţi materiale reduse.

„Inițiativa continuă și în anul școlar 2021/2022, prin acordarea de către Episcopia Devei și Hunedoarei, a unui număr de 20 de burse școlare, anume 10 burse pentru elevii de gimnaziu (cl. V-VIII) și alte 10 burse pentru elevii de liceu (cl. IX-XII)”, arată Episcopia Devei și Hunedoarei.

Beneficiarii burselor acordate Episcopia Devei și Hunedoarei sunt elevii din învăţământul preuniversitar (gimnaziu și liceu), cetăţeni români, școlarizați la cursurile de zi, cu domiciliul în cuprinsul județului Hunedoara.

„Condiţiile de obţinere a unei burse sunt: a) beneficiarul să fi promovat toate examenele anului şcolar precedent; b) media de absolvire a anului şcolar precedent să fie de minim 9,00;  pentru candidaţii înmatriculaţi în clasa a V-a, este obligatorie obținerea în anul școlar precedent, la toate disciplinele, a calificativului „Foarte bine”; pentru candidații înmatriculați în clasa a IX-a, media de înscriere la liceu trebuie să fie de minim 9,00 (media aritmetică a examenului de evaluare națională și media anilor de studiu V-VIII, împărțite la doi);  venitul mediu pe membru de familie, în ultimele 3 luni, să nu fie mai mare de 700 de lei”, arată Regulamentul.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *