Bucuria datoriei împlinite
Eleonora-Carmen HĂRĂU, senator PNL:
”Tocmai am alimentat mașina cu combustibil. Am plătit exact 33 bani pe litru mai puțin decât acum o săptămână!
Eu sunt parlamentarul care a obținut, neașteptat, prima victorie împotriva introducerii supra-accizei când. în Comisia de Finanțe din Senat, am smuls un vot pentru eliminarea ei. Dragnea însuși și-a chemat la ordine senatorii, iar în plenul Senatului n-am mai putut menține votul. Supraacciza a fost introdusă, cu cortegiul de consecințe negative, de acum cunoscut.
Abia când președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului fiscal, prin care sunt eliminate supraacciza la carburanţi şi supra-impozitarea contractelor part-time (alt obiectiv politic pe care l-am avut, încă de la început) cu data de 1 ianuarie 2020, am ajuns la capătul unei lupte parlamentare cum purtăm adesea în Parlament, cum eu am purtat adesea în Parlament, împrejurări despre care poate că ar fi trebuit să vorbesc și să scriu mai mult.
Forma finală a legii a fost inițiată de noi, 53 de parlamentari PNL, care, chiar dacă am fost în opoziție, n-am abandonat proiectul.
Ca orice domeniu, și politica este frumoasă, atunci când simți satisfacția muncii împlinite!”
Notă: postările de la rubrica „faceNEWS” sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor.