Bruxelles-ul stabileşte criteriile pentru o revenire a întregii Uniuni Europene
Comisia Europeană urmează să aprobe miercuri criteriile care ar trebui să fie urmate privind o relaxare a măsurilor la nivelul întregii Uniuni Europene în trei faze, în urma crizei sanitare provocate de Covid-19.
Documentul va stabili avansarea de la situaţia actuală, de măsuri excepţionale de restricţii generalizate ale mobilităţii, clasificată ca faza zero, la ridicarea generală a limitărilor şi a controalelor frontaliere în UE, denumită faza 2.
Faza intermediară, denumită 1, este cea prin care se doreşte salvarea, cel puţin parţială, a sezonului turistic estival.
„Restricţiile de călătorie şi controlul graniţelor trebuie retrase gradual în toată Uniunea Europeană, dacă evoluţia epidemiologică îşi menţine tendinţa actuală pozitivă”, se arată în documentul Comisiei în secţiunea dedicată fazei 1. Pentru a ajunge la această fază va fi esenţial să fie atins „un nivel suficient de scăzut al contaminărilor”, citează El Pais.
Trecerea de la o fază la alta va depinde de evoluţia situaţiei în fiecare ţară. CE mai cere şi o „creştere a coordonării” în timpul procesului de relaxare a măsurilor.
Bruxelles avertizează că va exista în continuare nevoia de menţinere a anumitor măsuri, inclusiv distanţarea fizică.
„Cu o gestionare corectă, sigură şi coordonată, în lunile următoare europenii s-ar putea bucura de relaxare, de reîntâlnirea prietenilor şi rudelor, fie în ţările lor, fie traversâd frontiere”, a transmis CE.
Comisia a mai precizat: „Următoarele luni sunt cruciale: cetăţenii UE întreprind, în medie, 385 de milioane de călătorii în scop turistic în perioada verii (iunie – august) şi cheltuie 190.000 de milioane de euro”.
Organismul comunitar se arată convins că sectorul turistic va putea fi salvat în parte, în sezonul cel mai important.
news.ro