Brigăzile de poliție hunedorene au intensificat activitățile preventive, de control, în trafic
Pentru reducerea gradului de victimizare a populației prin accidente rutiere și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice din judeţul Hunedoara, în perioada 26.07-01.08.2021, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Serviciului de Ordine Publică au intensificat activitățile preventive, de control, în trafic.
Au fost vizate toate drumurile deschise circulației publice, din judeţul Hunedoara.
În aceste zone s-a acționat cu efective mărite de polițiști rutieri și polițiști din cadrul structurilor de ordine și siguranță publică.
Acțiunea a avut ca obiectiv principal impunere legii și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulație pe drumurile deschise circulației publice.
În perioada menţionată, polițiștii implicați în activități de control, au constatat și au aplicat 454 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, din care 186 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit.
Ca urmare a activităților desfășurate, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 51 permise de conducere, din care:
– 26 pentru depășirea vitezei legal stabilite cu mai mult de 50km/h;
– 4 pentru conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice;
– 5 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor;
– 4 pentru depășiri în zone și situații interzise;
– 11 pentru alte abateri;
Tot în cadrul activităților desfășurate au fost retrase 9 certificate de înmatriculare și au fost constatate 7 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Întrucât în perioada estivală se estimează o creştere a cotelor de trafic pe principalele artere rutiere, acţiunile cu caracter preventiv ale poliţiştilor rutieri vor continua şi în perioada următoare, în scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră şi a menţinerii trendului descendent al numărului de evenimente rutiere grave.
Recomandări preventive privind circulaţia rutieră în siguranţă:
Pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere, poliţiştii rutieri vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile şi să adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
În condiţiile unui trafic rutier aglomerat, polițiștii le recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!
Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
Poliţiştii hunedoreni vă urează DRUM BUN!