Brexit, căderea din Paradis
Regatul Unit s-a rupt de Uniunea Europeană sâmbătă noaptea. Dacă ar fi să-l punem în schemă biblică, Brexit-ul poate fi văzut și ca o pedeapsă. O caznă dată pentru degustarea ”fructului oprit”. Mărul pentru Adam și Eva, naționalism în cazul britanicilor. E o posibilitate pentru că naționalismul e păcătos! Nu a fost niciodată un proiect politic pentru pace și înțelegere cu alții. Pus la colț zeci de ani în lumea liberă după genocidul manageriat de Hitler, iată că naționalismul se întoarce în Europa. Și se întoarce în forță din moment ce lovește și câștigă din prima în cea mai solidă, veche și aparent deschisă democrație europeană.
Cu doar câțiva ani în urmă, să dai vina pe Uniunea Europeană pentru problemele societății britanice ar fi fost taxat imediat la Londra ca lipsă de discernământ, dacă nu nebunie totală. Pentru că, într-adevăr, cine altcineva decât Guvernul Marii Britanii este dintotdeauna răspunzător pentru creșterea decalajului dintre bogați și săraci în Regat, sau pentru dificultățile sistemului medical, dezvoltarea inegală dintre nordul și sudul țării, creșterea terorismului și a ratei criminalității, austeritatea cetățeanului britanic și criza locuințelor? Asta până când într-o zi un politician a scos de la naftalină ideea să numească un vinovat convenabil pentru aproape toată lumea: ”instalatorul polonez”, într-un cuvânt migrația, străinul! Mirosul sângelui amestecat cu lacrimi din 1945 s-a estompat! Trăiască deci noua politică naționalistă pe care te poți cățăra la putere! Ceea ce Nigel Farage, conservatorul Boris Johnson și laburistul Corbyn au și făcut bazat pe cinice calcule politicianiste, imediat după ce premierul Cameron s-a detonat politic în urma inițiativei sale năstrușnice de a juca soarta Marii Britanii la referendum.
Să convingi suficienți oameni că toate necazurile și neajunsurile din țara ta sunt cauzate de uneltirile ”dușmanilor” din afară, a străinilor, este cel mai vechi truc din manualele de populism. Pentru asta Hitler i-a folosit pe evrei, Stalin pe Troțki, Ayatollahul Ali Khamenei pe americani, Erdogan pe Gülen, Ceaușescu pe imperialiști, Dragnea pe George Soros. În 2016 a venit rândul Uniunii Europene să fie ”acarul Păun” pentru problemele nerezolvate din societatea britanică. Manipulați cu perfidă artă, britanicii au fost convinși că nu guvernul de la Londra, ci Uniunea Europeană și emigranții ei sunt de vină pentru toate năpastele din insulă. Că nu Guvernul de la Londra, ci Bruxelles-ul a neglijat orașele sărăcite din nordul și mijlocul Marii Britanii, a impus stagnarea salariilor, a permis managerilor companiilor în faliment să primească prime de retragere de milioane de lire după ce au îngropat afacerea. Că din cauza UE s-au închis sute de secții de poliție, sistemul public de sănătate suferă, iar infrastructura școlilor britanice de stat se degradează tot mai mult.
Finalmente emoționalul a învins rațiunea, iar Brexitul a fost votat. Britanicii săraci l-au votat vrăjiți de promisiunile premierului Johnson că, scăpat din ”jugul” UE, cetățeanul britanic va deveni un fel de cel mai iubit dintre pământeni sub ploaia de salarii mărite, asistență medicală gratuită și pomeni guvernamentale torențiale. Britanicii bogați l-au votat mușcați de infatuarea apartenenței la un imperiu demult apus, dar care, ”eliberat” de sâcâiala de la Bruxelles, cine știe?, poate reînvia. Singura variantă care ar putea avea sens pentru britanici, dată fiind tradiția și compatibilitățile evidente, ar fi ca Marea Britanie să devină un fel de ”al 51-lea stat american”. Numai că, la o piață de doar 66 de milioane de locuitori, America lui Trump va fi greu de sedus pentru a semna un contract comercial echitabil. Este de așteptat că britanicii vor plăti scump, în bani și deficite, o deschidere spre SUA. Oricum nu atât de scump ca o apropiere de Rusia, sau China. Impresia generală este că o deschiderea a UK spre China ar fi similară cu transformarea Marii Britanii într-un vasal dator vândut giganticului economic asiatic care a început să numere invers deja până la ziua în care va domina lumea. Dacă lucrurile nu merg bine pentru Londra, și sunt șanse reale să nu meargă, nu este exclusă și o tentativă de reapropiere a britanicilor de Uniunea Europeană. Ea ar fi încununată de succes, pentru că, politic, ar fi o lovitură puternică dată naționalismului care începe să breveteze branduri de genul Frexit sau Huexit.
Minimul bun-simț ne spune însă că singură pe lume, Marea Britanie, devine frunză în vântul rece care bate acum între giganții noi ai puterii mondiale. Uniunea Europeană a fost cel mai bun aliat pe care britanicii l-au putut avea vreodată, un aliat care le-a tolerat toate fandoselile, inclusiv păstrarea monedei naționale și refuzul de a adera la spațiul Schengen. Brexitul e o cădere din Paradis pentru Regatul (încă) Unit. Dar englezii nu își vor da seama de asta decât atunci când satisfacția stupidă și fudulă a ”Leave” se va sparge în realitățile cotidiene triste ale unei țări care și-a tras singură un glonț în picior din prostie, confundată fatal cu sentiment patriotic.
Monica Pană
