BRAI-CATA anunță noi tarife pentru utilizatorii serviciului public de salubritate din județ
Societatea Brai-Cata SRL comunică clienților – utilizatori ai serviciului public de salubritate din Judetul Hunedoara faptul că, întrucât de la 01.01.2019 a intrat în vigoare obligația includerii în tarifele pentru utilizatorii serviciului de sdalubritate a “contribuţiei pentru economia circulară pentru deşeurile municipale, deşeurile din construcţii şi desfiinţări, destinate a fi eliminate prin depozitare”, potrivit Anexei 5 la OUG nr.74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, tarifele de prestare a serviciului de salubritate se modifică prin includerea în costurile aferente procesarii deseurilor municipal în cadrul CMID Bârcea Mare (identificate in Anexa 1 la Contractul încheiat cu dvs.) a contribuției pentru economia circulară.
Precizăm faptul că societatea Brai-Cata SRL nu a modificat tariful de colectare a deșeurilor, această creștere fiind cauzată exclusiv de motivul precizat anterior.
De asemenea modificarea acestor tarife a fost avizată de catre ADI SIGD Hunedoara, prin adresa nr.1267/10.05.2019.
În aceste condiții, începând cu luna mai 2019, tarifele facturate pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale, incluzând actualizarea costurilor cu CMID Bârcea Mare sunt urmatoarele:
Zona 1 Brad
- Populație mediu urban, tarif colectare deseuri 6,39 lei/persoană/lună + 2,32 lei/persoană/lună costuri CMID actualizate = tarif final – 8,71 lei/pers/lună fără TVA;
- Populatie mediu rural, tarif colectare deseuri 2,78 lei/persoană/lună + 0,95 lei/persoană/lună costuri CMID actualizate = tarif final – 3,73 lei/pers/lună fără TVA;
- Agenti economici și instituții publice, tarif colectare deșeuri 164,67 lei/tonă + 68,45 lei/tonă costuri CMID actualizate = tarif final – 233,12 lei/tonă, fără TVA.
Întrucât societatea noastră a suportat cheltuielile cu contribuția pentru economia circulară începând cu 01.01.2019, în vederea recuperarii acestora pentru lunile ianuarie, februarie, martie si aprilie, in facturile aferente lunilor mai și iunie 2019 va fi inclusă o regularizare de tarif astfel:
- Populație mediu urban: factura mai – (0,56 lei/lună x 2 luni) = 1,12 lei/pers/lună fară TVA; factura iunie – (0,56 lei/luna x 2 luni) = 1,12 lei/pers/lună fără TVA;
- Populație mediu rural: factura mai – (0,23 lei/lună x 2 luni) = 0,46 lei/pers/lună fară TVA; factura iunie – (0,23 lei/luna x 2 luni) = 0,46 lei/pers/lună fară TVA;
- Agenți economici și instituții publice: factura mai – (16,48 lei/tonă x 2 luni) = 32,96 lei/tonă fără TVA; factura iunie – (16,48 lei/tonă x 2 luni) = 32,96 lei/tonă fără TVA;
Zona 2 Hațeg
- Populatie mediu urban, tarif colectare deșeuri 6,6 lei/persoana/lună + 2,4 lei/persoană/lună costuri CMID actualizate = tarif final – 9 lei/pers/lună fără TVA;
- Populatie mediu rural, tarif colectare deșeuri 2,49 lei/persoana/lună + 0,91 lei/persoană/lună costuri CMID actualizate = tarif final – 3,4 lei/pers/lună fără TVA;
- Agenți economici și instituții publice, tarif colectare deșeuri 166,55 lei/tonă + 69,82 lei/tonă costuri CMID actualizate = tarif final –236,37 lei/tonă, fără TVA.
Întrucât societatea noastră a suportat cheltuielile cu contribuția pentru economia circulara incepând cu 01.01.2019, în vederea recuperării acestora pentru lunile ianuarie, februarie, martie și aprilie, in facturile aferente lunilor mai si iunie 2019 va fi inclusa o regularizare de tarif astfel:
- Populație mediu urban: factura mai – (0,32 lei/luna x 2 luni) = 0,64 lei/pers/lună fără TVA; factura iunie – (0,32 lei/luna x 2 luni) = 0,64 lei/pers/luna fara TVA;
- Populație mediu rural: factura mai – (0,12 lei/luna x 2 luni) = 0,24 lei/pers/lună fără TVA; factura iunie – (0,12 lei/luna x 2 luni) = 0,24 lei/pers/lună fără TVA;
- Agenți economici si institutii publice: factura mai – (9,25 lei/tona x 2 luni) = 18,5 lei/tonă fără TVA; factura iunie – (9,25 lei/tona x 2 luni) = 18,5 lei/tonă fără TVA;
Zona 3 Centru
- Populație mediu urban, tarif colectare deșeuri 5,69 lei/persoana/luna + 1,55 lei/persoană/lună costuri CMID actualizate = tarif final – 7,24 lei/pers/lună fără TVA;
- Populație mediu rural, tarif colectare deșeuri 2,91 lei/persoana/luna + 0,7 lei/persoană/lună costuri CMID actualizate = tarif final – 3,61 lei/pers//lună fără TVA;
- Agenți economici și instituții publice, tarif colectare deseuri 169,75 lei/tona + 51,63 lei/tona costuri CMID actualizate = tarif final –221,38 lei/tonă, fără TVA.
Întrucât societatea noastră a suportat cheltuielile cu contribuția pentru economia circulară începand cu 01.01.2019, in vederea recuperării acestora pentru lunile ianuarie, februarie, martie si aprilie, în facturile aferente lunilor mai si iunie 2019 va fi inclusa o regularizare de tarif astfel:
- Populație mediu urban: factura mai – (0,20 lei/luna x 2 luni) = 0,40 lei/pers/lună fără TVA; factura iunie – (0,20 lei/luna x 2 luni) = 0,40 lei/pers/luna fara TVA;
- Populație mediu rural: factura mai – (0,09 lei/luna x 2 luni) = 0,18 lei/pers/lună fără TVA; factura iunie – (0,09 lei/luna x 2 luni) = 0,18 lei/pers/lună fără TVA;
- Agenți economici și instituții publice: factura mai – (7,52 lei/tonă x 2 luni) = 15,04 lei/lună fără TVA; factura iunie – (7,52 lei/tona x 2 luni) = 15,04 lei/tonă fără TVA;