Brad: Serviciul de transport local va fi delegat unei firme

Autoritățile locale din municipiul Brad au scos la licitație un contract de peste 700 de mii de lei care are ca obiect „prestare Serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Brad”.

Contractul are ca scop furnizarea de servicii de transport public local cu autobuze, pe raza administrativ-teritorială a municipiului Brad. Serviciul de transport public local de persoane va cuprinde curse regulate și acesta va fi încheiat pe 6 ani cu o valoare estimată totală de 720.000 lei fără TVA.

Traseul pentru care se are în vedere delegarea serviciului de transport public local este pe ruta Brad-Valea Brad.

Ofertele se depun până în data de 19 iunie 2020. În prezent, în municipiul Brad transportul public local este realizat prin curse regulate de către SC LOMIR CLEAN SRL.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *