BNR menține rata dobânzii de politică monetară
Deciziile Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) sunt neutre din punct de vedere politic, dar, totuşi, sunt decizii luate ”într-un context politic la care trebuie să fii atent” şi trebuie ”să-ţi cântăreşti cuvintele” pentru a nu fi interpretat ”aiurea” într-un an electoral ”năbădăios”, a afirmat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la conferinţa de presă ţinută după anunţul potrivit căruia BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an.
BNR a anunţat, miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an. Decizia a fost luată în contextul în care rata anuală inflaţiei a crescut în aprilie la 4,11%.
Isărescu a precizat că actualul Consiliu de Administraţie al BNR este neutru din punct de vedere politic şi este format din profesionişti.
Guvernatorul a subliniat că BNR este hotărâtă să ţină lucrurile sub control într-un an electoral ”năbădăios”, în contextul în care ”nicăieri nu este uşor în lumea asta”.
”Ai impact şi prin mesajul public. Mesajul nostru public, dacă îl vreţi, cu alte cuvinte, este următorul: noi, cu ce facem, suntem hotărâţi să ţinem lucrurile sub control chiar şi în acest an electoral destul de năbădăios. Nu este uşor. Nicăieri nu este uşor în lumea asta, uitaţi ce se întâmplă şi în Europa, şi în America”, a spus guvernatorul.
BNR a anunţat că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care noul scenariu al prognozei evidenţiază perspectiva menţinerii ratei anuale a inflaţiei, dar a avertizat că incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei continuă să fie legate de impactul setului de măsuri fiscale şi bugetare.
news.ro