BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 la sută pe an
BNR a decis marţi majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 la sută pe an, de la 3 la sută pe an, începând cu data de 11 mai.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă marţi a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 la sută pe an, de la 3,00 la sută pe an, începând cu data de 11 mai 2022.
Alte decizii vizează majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75 la sută pe an, de la 4,00 la sută pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2,75 la sută, de la 2,00 la sută pe an, începând cu data de 11 mai 2022.
De asemenea, CA al BNR a mai stabilit păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
news.ro