Domnule Bobouțanu, hunedorenii respiră cu greu în Hunedoara!
Aerul Hunedoarei a devenit din nou irespirabil, acum, când pandemia pune probleme respiratorii hunedorenilor.
Poluarea aerului și a solului în Hunedoara este o problemă curentă de care administrației locale din ultimii ani nu pare să-i pese. Primarul Bobouțanu nu a rezolvat legal depozitarea deșeurilor vegetale ale municipiului, astfel încât primăria a fost amendată în numeroase rânduri de către Garda de Mediu.
Încercarea primăriei și a cetățenilor de a scăpa de resturile vegetale prin incendierea lor, face ca hunedorenii să se confrunte des cu un aer greu de respirat în urbe, cu consecințe asupra sănătății lor. Este ceea ce se întâmplă chiar acum la Hunedoara, unde mai multe incendii încă neexplicate dimprejurul orașului au așternut peste Hunedoara un fum gros și negru.
Fenomenul este cu atât mai periculos cu cât în anii din urmă Hunedoara a fost scena unor grave acțiuni de poluare cu deșeuri industriale conținând arseniu și plumb, prin intermediul unor companii cu legături clare, dovedite cu importanți politicieni PSD.
Scandalul, demarat prin anchete jurnalistice, când peștele din râul Cerna a început să moară masiv, s-a estompat în timp, iar administrația locală roșie nu a făcut demersuri pentru a duce la capăt anchetele și a depolua Hunedoara.
Știre în curs de actualizare