BMW va investi un miliard de euro într-o fabrică nouă în Ungaria, la aproape 40 de kilometri de graniţa cu România
Constructorul auto german BMW a anunţat marţi că va investi un miliard de euro într-o nouă fabrică, lângă oraşul Debrecen din Ungaria, situat la aproape 40 de kilometri de graniţa cu România, în contextul creşterii tensiunilor comerciale la nivel global, a anunţat Bloomberg.
Compania a anunţat că lucrările vor începe, cel mai probabil, în a doua jumătate a anului viitor.
Unitatea este aşteptată să producă circa 150.000 de autovehicule anual. Compania nu a precizat ce model va fi produs în noua fabrică.
BMW construieşte prima sa fabrică în Europa din ultimele două decenii, în contextul în care măsurile protecţioniste, anunţate în ultimele luni, au crescut costurile la nivel global.
O astfel de decizie va ajuta compania să ţină costurile sub control, în contextul tensiunilor comerciale care pot afecta fabrica din Statele Unite, consideră analiştii. În plus, o unitate în Ungaria oferă mai multă flexibilitate companiei şi în contextul Brexit-ului.
BMW a anunţat recent că va mări preţurile a două SUV-uri fabricate în Statele Unite şi comercializate pe piaţa chineză, pentru a lua în considerare costul suplimentar al tarifelor impuse importurilor de automobile de către autorităţile din China, cea mai mare piaţă auto din lume.
news.ro