Biserica monument istoric din Streisângeorgiu va fi restaurată
Biserica monument istoric din localitatea hunedoreană Streisângeorgiu va fi restaurată cu fonduri alocate de Institutul Național de Patrimoniu.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 194.850 lei, fondurile fiind obținute în cadrul subprogramului de finanțare „Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru investiții asupra monumentelor istorice”.
Intitulat „Biserica de la Streisângeorgiu în context. De la studii de fundamentare la proiect de conservare și valorificare”, proiectul de finanțare presupune alocarea a 174.850 lei din partea Institutul Național al Patrimoniului prin Timbrul Monumentelor Istorice, la care se adaugă suma de 20.000 lei proveniți de la Parohia Streisângeorgiu.
Proiectul prevede restaurarea și consolidarea lăcașului de cult, construit între anii 1313-1314, precum și a straturilor de pictură ulterioare, care datează din 1408.
Primele săpături arheologice au fost efectuate în secolul 19, iar ulterior biserica a devenit studiu de caz pentru mai mulți istorici, printre care și Nicolae Iorga, cel care a descris-o drept „cea mai veche ctitorie de nemeși români din Ardeal”.
Această restaurare nu doar va păstra și conserva un important monument istoric, dar va contribui și la valorificarea și promovarea patrimoniului cultural al regiunii.
Monika BACIU