Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte pentru a valida propunerile de prefecţi şi subprefecţi
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneste, sâmbătă, pentru a valida propunerile de prefecţi si subprefecţi. Ministrul de Interne, Lucian Bode, afirma că toţi prefecţii şi subprefecţii trebuie să fie numiţi până în 8 martie.
Reuniunea BPN al PNL se va desfăşura de la 11.00, în sistem de videoconferinţă.
În cadrul şedinţei vor fi validate propunerile pentru funcţiile de prefecţi şi subprefecţi.
În urma negocierilor din coaliţie s-a stabilit că PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi.
„Termenul până la care toţi prefecţii şi subprefecţii, mai exact 127 la număr, trebuie să fie numiţi conform reglementărilor din Ordonanţa 3, prin care prefectul este demnitar, este 8 martie. Deci, până în data de 8 martie, toţi prefecţii şi subprefecţii din România vor fi numiţi în baza noilor reglementări legale adoptate de către Guvernul României. Fiind demnitari, clar fiecare formaţiune politică îşi va valida în propriile structuri propunerile le va înainta către structura centrală a partidului, partidul are obligaţia să verifice aceste propuneri, să le valideze în structurile centrale – în cazul nostru în cadru Biroului Executiv Naţional – după care ele vor veni la Ministrul Afacerilor Interne. Noi, la rândul nostru, avem obligaţia să analizăm fiecare propunere în baza criteriilor de integritate, legale, în vigoare, astfel încât pe fiecare funcţie de prefect şi subprefect să numim oameni integri, oameni care să corespundă atât din punct de vedere profesional cât şi al respectării condiţiilor legale. Acest lucru se va întâmpla până în data de 8 martie când se împlinesc 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei 3”, a declarat, vineri, ministrul de Interne, Lucian Bode.
news.ro