Un șofer a distrus o mașină și gardul unei case, după care a dat bir cu fugiții
Proprietarul unei case s-a trezit, sâmbătă, înainte de ivirea zorilor, cu mașina avariată și gardul distrus. Ajunși la fața locului pentru cercetări, polițiștii au constatat că șoferul a fugit de la locul faptei și se află la spitalul din Deva.
„La data de 09 decembrie 2023, în jurul orei 04:55, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism a lovit gardul unei curți situate în comuna Luncoiu de Jos, satul Dudești, iar conducătorul auto nu se mai află la fața locului.
La fața locului s-a deplasat o patrulă de intervenție din cadrul Secției de Poliție Rurală Crișcior, care a constatat faptul că un autoturism care aparține unui bărbat de 47 de ani, din comuna Vălișoara, a acroșat un autoturism parcat în fața curții unui imobilul din satul Dudești, după care a ricoșat în gardul curții.
În urma activităților derulate, polițiștii Formațiunii Rutiere Brad au stabilit că proprietarul autoturismului se află la o unitate medicală din Deva, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, potrivit IPJ Hunedoara.
După ce a fost identificat, autorul accidentului, a declarat oamenilor legii, că în timp ce era la volan, în Deva, i s-a făcut rău și a fost dus la spital, unde a fost depistat cu alcoolemie de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
„Bărbatul le-a declarat polițiștilor că a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier, iar după producerea evenimentului s-a deplasat pe raza municipiului Deva, unde susține că i s-a făcut rău și a fost preluat de un echipaj medical, care l-a fost transportat la o unitate medicală.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat o valoare de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii prezenței, în organism, a alcoolului sau a substanțelor psihoactive”, se mai arată în comunicatul de presă.
foto: ilustrativ