Biciclistă accidentată, în sensul giratoriu
O biciclistă de 52 de ani, în timp ce se deplasa regulamentar spre sensul giratoriu, din zona hotelului Deva, a fost acroșată de un șofer de 51 de ani. Femeia a fost transportată la spital.
„La data de 14 februarie 2023, ora 11:12, un bărbat în vârstă de 51 ani, din comuna Zam, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Duiliu Zamfirescu, în direcția sensului giratoriu de la intersecția cu bulevardul Decebal, pe banda 1 a sensului de mers, în momentul în care a pătruns în sensul giratoriu, nu a acordat prioritate de trecere unei femei, în vârstă de 52 de ani din comuna Dobra, care se deplasa regulamentar pe bicicletă în sensul giratoriu.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a biciclistei care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind rănita ușor.
Atât conducătorului auto, cât și biciclistei le-au fost recoltate câte o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, potrivit IPJ Hunedoara.
Oamenii legi au deschis dosar de cercetare penală.
sursa foto: arhivă