Debut editorial. Teodora Larisa Petruț ne invită în lumea spontană a tinereții
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 17 mai 2018, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, lansarea primului volum de versuri al tinerei Teodora Larisa Petruț, elevă în clasa a X-a a Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva. Volumul se intitulează „Explozia sufletului”, a apărut la Editura Pim din Iași și este prefațat de poeta populară Ileana Cornelia Neaga, care caracterizează astfel versurile tinerei poete: „un debut spontan, o explozie de răbufniri din suflet în versuri simple ce ne poartă într-o lume a tinereții, a viselor ce se vor împlinite! Cu pași repezi și siguri, tânăra autoare a pornit pe un drum al frumosului, de mână cu cântecul și poezia!”.
Este de remarcat faptul că tânăra Teodora Larisa Petruț este la fel de talentată și la desen, și la muzică, ea participând deja la concursuri, spectacole, la emisiuni de radio și televiziune, ca solistă de muzică populară și ușoară.
Poeziile din volumul de debut ne fac cunoștință cu o poetă sensibilă, plină de un entuziasm debordant, cu vise și speranțe, cu întrebări și căutări despre dragoste, despre sensul vieții, despre fericire. Nu lipsesc calde portretizări ale unor personaje dragi sufletului ei din lumea satului de care se apropie cu nesfârșită căldură și afecțiune.
Fiecare debut literar pe care îl organizăm este pentru noi, Biblioteca Județeană, un prilej de bucurie și satisfacție. Bucuria și satisfacția sunt, însă, cu totul speciale atunci când la porțile afirmării literare bate un tânăr, un adolescent.
Teodora Larisa Petruț este o tânără care promite, un talent poetic incontestabil a cărei semnătură o vom afla, cu siguranță, pe multe volume de acum înainte.
La acest eveniment tânăra poetă, în finalul întâlnirii, va oferi autografe pe primul ei volum.
Manager, Ioan Sebastian Bara