Bia și Lucila, în misiune la Sarmizegetuza Regia
Noii camarazi ai jandarmilor hunedoreni de la Postul de Jandarmi Montan Costeşti pot fi întâlniți și admirați în misiunile zilnice, pe cărările fostei capitale a statului dac.
Bia și Lucila, caii de serviciu și-au început misiunea alături de conductorii lor, luni 21 septembrie, după un stagiu de pregătire la o unitate cu tradiție în Jandarmeria Călare.
Prezenţa acestora în zona cetăţilor dacice aduce un plus de eficienţă misiunilor încredinţate, având posibilitatea de a interveni şi în zone unde accesul este greoi sau nu se poate realiza cu alte mijloace de transport.
Pentru colegii noștri, întâlnirea cu Bia și Lucila este o desăvârșire a sentimentelor față de animale, ținând cont de faptul că aceștia au și acasă cai.
Conexiunea între caii de serviciu și conductorii lor se îmbunătățește prin grija pe care aceștia din urmă le-o poartă zilnic.
COMPARTIMENT INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL