Baza de calcul pentru indemnizaţia de şomaj va fi majorată

Baza de calcul pentru indemnizaţia de şomaj va fi majorată de la 375 de lei la 394 de lei, prima de inserţie, acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţilor şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni va creşte de la 1.500 la 1.576 de lei, subvenţia acordată angajatorilor de inserţie pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate, creşte de la maximum 2.000 lei la maximum 2.102 lei, iar subvenţia acordată angajatorilor pentru stimularea încadrării elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţelor se măreşte de la 250 la 262 lei, anunţă ANOFM.

 

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă precizează că aplică măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Conform prevederilor Legii nr. 225 din 26 iulie 2021, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Indicatorul Social de Referinţă (ISR) se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„În acest sens, indemnizaţia de şomaj şi celelalte drepturi stabilite prin Legea nr.76/2002, cu excepţia celor prevăzute la art.72-75 şi 80, care se raportează la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) vor creşte de la 1 martie 2022, ca urmare a majorării acestui indicator, cu 5,1%. Astfel, ca urmare a aplicării noii valori a Indicatorului Social de Referinţă (ISR) baza de calcul pentru indemnizaţia de şomaj va fi majorată de la 375 de lei la 394 de lei, prima de inserţie, acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţilor şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni va creşte de la 1.500 la 1.576 de lei, subvenţia acordată angajatorilor de inserţie pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate, creşte de la maximum 2.000 lei la maximum 2.102 lei, iar subvenţia acordată angajatorilor pentru stimularea încadrării elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţelor se măreşte de la 250 la 262 lei”, anunţă ANOFM.

 

Instituţia precizează că această majorare se aplică de la 1 martie şi pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *