Bătrân înșelat – metoda ”cadouri din partea Primăriei”
Atenţie la neatenţie. Poliţiştii sunt pe urmele unui bărbat care a înşelat un hunedorean, de la care a primit 250 de lei, sub pretextul oferirii unor cadouri.
În data de 16.08.2017, la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat în vârstă de 71 de ani, din municipiul Hunedoara, care a reclamat faptul că, în jurul orei 13:00, în timp ce se deplasa pe strada Ștrandului, din municipiul Hunedoara, a fost abordat de un bărbat necunoscut, care a coborât dintr-un autoturism cu numere de înmatriculare străine şi care, sub pretextul că i-ar fi adus mai multe cadouri „din partea Primăriei”, printre care și două ceasuri (pe care le-ar fi lăsat soției hunedoreanului, la domiciliu), i-a solicitat acestuia 250 de lei.
După ce a dat suma de bani solicitată, hunedoreanul ajuns acasă și-a dat seama că a fost înșelat, motiv pentru care s-a adresat poliţiştilor.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune şi efectuează investigații în vederea identificării prezumtivului autor şi a recuperării prejudiciului.
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă că fiți precauți când sunteţi abordaţi de persoane necunoscute care pretind că sunt angajaţi ai societăţilor de utilități (gaz, curent, primărie, cablu TV, etc.) sau care pretind a fi reprezentanți a unor supermarketuri ce oferă gratuit produse, sau prezintă diverse promoții; nu permiteți accesul acestora în locuință, sau, dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru o perioadă scurtă de timp. Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc, anunțați imediat Poliția și alertați vecinii.
Biroul de presă al IPJ Hunedoara