Bătrân din Cugir, la furat în Deva
Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost surprins de camerele de supraveghere, joi, 21 decembrie 2017, în jurul orei 2.00, în timp ce sustrăgea un aparat de feliat mezeluri din curtea Cofetăriei ”Arta”, situată pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din centrul Devei.
Polițiștii locali care s-au deplasat la fața locului l-au depistat pe bărbat în timp ce încerca să iasă din curtea cofetăriei împingând un cărucior cu rotile în care se afla aparatul de feliat mezeluri, acoperit cu o folie și cu obiecte de îmbrăcăminte.
Potrivit polițiștilor, bărbatul se numește S.G., are domiciliul în localitatea Cugir, județul Alba, și a declarat că sustras aparatul cu scopul de a-l comercializa la un centru de colectare a fierului vechi.
După ce a fost identificat, S.G. a fost predat Poliției Municipiului Deva pentru continuarea cercetărilor în acest caz.