Bătrân de 80 de ani lovit în cap de fiul său

În data de 11.01.2021, în jurul orei 06:05, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o femeie din localitate  cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 80 de ani,  a fost agresat fizic de către fiul acestora, un bărbat de 41 de ani, din Hunedoara, în timp ce se afla la domiciliu.

Poliţiştii de siguranță publică care s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului au aplanat conflictul şi au stabilit faptul că între hunedorean și fiul său a avut loc un conflict în urma căruia octogenarul a  fost lovit cu pumnii în zona capului.

Având în vedere aceste aspecte, la fața locului a fost solicitată și o ambulanță, care a fost transportat victima la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Totodată, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu şi au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *