Bătălie pentru posturile de educatori

Examenul de titularizare are loc mâine, cu proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2023. Aceasta se va desfășura între orele 9:00 – 13:00, în două centre de concurs (Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva și Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva), cu respectarea tuturor prevederilor metodologice în vigoare.

Pentru susținerea acestei probe, în județul Hunedoara s-au înscris 541 de candidați (față de 580 de candidați înscriși pentru concursul din 2022, respectiv, 524 de candidați înscriși pentru concursul din 2021), care vor susține proba scrisă la 49 discipline de concurs. Dintre candidații înscriși, 91 provin din promoția curentă (față de 118 candidați pentru concursul din 2022 și 84 de candidați din promoția curentă la concursul din 2021).

 

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediul inspectoratului școlar, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Contestațiile se depun la sediul inspectoratului școlar (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2) sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 19 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediul inspectoratului școlar județean și pe site-ul menționat anterior, în data de 26 iulie.
Condiții pentru obținerea postului
”Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele de repartizare organizate de Inspectoratul Șccolar Județean Hunedoara în zilele de 27 – 28 iulie”, notează ISJ Hunedoara.

La nivel județean sunt disponibile 995 de posturi și fracțiuni de post, din care 390 sunt posturi complete, iar 80 sunt posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre posturile titularizabile, 76 sunt în mediul urban, iar 4 sunt disponibile în mediul rural).
Cele mai multe solicitări din partea candidaților înscriși vizează posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată pentru următoarele discipline/specializări:
– Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar (113 de candidați),
– Învățător/institutor pentru învățământul primar (73 de candidați);
-Educatie fizica si sport /educatie fizica si sport: pregătire sportivă de specialitate (59 de candidați);
-Limba și literatura română (37 de candidați);
-Limba și literatura engleză (32 de candidați).

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *