Doi bărbați s-au bătut în timp ce se aflau la audieri, în sediul poliției. Un polițist a fost lovit

La data de 05 martie 2024, în jurul orei 09:20, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat de 54 de ani, din Petroșani, însoțit de avocatul ales, pentru a fi audiat în cadrul unui dosar penal aflat în lucru, la Poliția Municipiului Petroșani (ca urmare a unei altercații ce a avut loc în Petroșani, la data de 15 februarie a.c.). La un interval de câteva minute, la sediul Poliției s-a prezentat și un bărbat de 39 de ani, din Petroșani, împreună cu apărătorul ales, acesta, de asemenea, fiind citat pentru audiere, în cadrul aceluiași dosar penal.
În timp ce ofițerul de serviciu înregistra persoanele menționate în registrul de acces al persoanelor în sediul Poliției, între bărbatul de 39 de ani și cel de 54 de ani a avut loc un schimb verbal de replici, motiv pentru care bărbatul de 54 de ani a fost invitat să aștepte într-o sală de la parterul clădirii.
La un moment dat, bărbatul de 39 de ani s-a îndreptat către cel de 54 de ani, pe care l-a lovit, iar în timpul altercației a intervenit un agent de poliție din cadrul Birou Investigații Criminale Petroșani, pentru a-i despărți cei doi, polițistul fiind împins de bărbatul de 54 de ani și lovit de cel de 39 de ani.
Între persoanele implicate au intervenit mai mulți polițiști care i-au separat pe cei doi, aceștia fiind conduși în birouri diferite, în vederea continuării cercetărilor.
Cu privire la acest caz a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *