Bărbat trimis în judecată, după ce a violat sau agresat sexual zece copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost trimis în judecată de procurorii clujeni, după ce a violat sau agresat sexual zece copii cu vârste cuprinse între 6 – 12 ani. Ultimele fapte au avut loc într-un parc şi pe plaja unui râu din municipiul Cluj-Napoca.
„În fapt s-a reţinut că, începând cu anul 2010, până la momentul reţinerii sale (8 iulie 2021), inculpatul S.S.M., persoană cunoscută ca manifestând atracţie sexuală faţă de copii de vârstă prepubertină, indiferent de sexul lor, a violat şi/sau agresat sexual 10 victime minore, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, în scopul satisfacerii unor impulsuri sexuale pe are nu le putea controla. Pentru agresarea sexuală a trei dintre victime, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de agresiune sexuală, fiind liberat condiţionat ulterior”, se arată în comunicat.