Barajul Gura Apei, la 18 ani de la marea tragedie

Copiii care s-au născut în anul marelui dezastru sunt astăzi cetăţeni cu drept de vot. Au trecut 18 ani de la tragicul eveniment care a curmat viaţa a 14 persoane în colonia muncitorească de la Gura Apei. În noaptea de 11 spre 12 iulie 1999 s-a produs cea mai cumplită viitură la barajul din Retezat. După 18 ani, fostele barăci din colonie au dispărut cu totul. Natura a pus stăpânire, deplin, peste aşezarea umană.

De pe pod, lacul de acumulare pare inofensiv. Pe luciul liniştit, soarele se sparge în cioburi de lumină la adierea blândă a vântului. Zeci de turişti trec zilnic să admire peisajul, însă arareori se încumetă cineva să se scalde în lac. Doar drumul care duce la Baraj, plin de hârtoape şi de bolovani desprinşi din versanţi, avertizează că natura dezlănţuită scoate, din când în când, iadul la suprafaţă

 Tragedia de la Gura Apei

În anul acela (1999) a plouat nebuneşte în Retezat. Specialiştii spun că debitul pe Râul Mare era de 1.000 de metri cubi pe secundă.

„Caracterul violent al precipitaţiilor din noaptea de 11/12 iulie 1999 a provocat o torenţialitate fără precedent în întreaga parte montană a văii Râului Mare şi pe afluenţii acestuia. Pe câteva văi au fost cazuri în care torenţii au antrenat deluviul până la roca de bază, târând totul în albia Râului Mare, pe drumurile de acces sau pe platformele de organizare de şantier din colonia barajului Gura Apelor. În secţiunea coloniei din avalul barajului Gura Apelor s-au produs patru torente principale, dintre care cel mai violent a fost cel din dreptul locuinţelor coloniei. Torentul a spălat deluviul până la rocă, a dezrădăcinat copaci şi a târât totul pe platforma locuită a coloniei. Copaci şi bolovani imenşi au izbit şi străpuns dintr-o parte în alta pereţii a două barăci locuite, situate în dreptul torentului. Au fost omorâţi 14 oameni, printre care au fost şi copii. Nenorocirea s-a produs în timpul nopţii de 11/12 iulie 1999, moment în care toată lumea dormea, reacţia de apărare împotriva dezastrului fiind practic nulă”, scria inginerul Augustin Vlaiconi, în articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, publicat în revista de specialitate Energetica.

 Barajul a ţinut oraşul Haţeg pe hartă

Viitura a „muşcat” adânc din căile de acces ce duceau la colonia muncitorească de la Brazi. Primele intervenţii s-au făcut cu ajutorul elicopterelor în zilele de 12 şi 13 iulie 1999. Colonia era îngropată în mâzgă, trunchiuri de copac, iar aluviunile acopereau şoseaua cu peste un metru în înălţime. Podul peste Râul Mare din avalul coloniei a fost complet blocat. Căutarea supravieţuitorilor devenise o cursă infernală contra-cronometru. În Retezat ploile nu conteneau şi asta sporea disperarea. Ştirile curgeau aiuritor de la o oră la alta. Cei câţiva jurnalişti ajunşi la colonie relatează despre copii salvaţi înainte de a se îneca cu nămol. Autorităţile sunt înspăimântate că barajul ar putea să cedeze, caz în care efectele dezastrului s-ar fi extins la toată populaţia din aval. Se vorbea că oraşul Haţeg ar putea să fie măturat de viitură, şters de pe hartă. Specialiştii spun, acum, că în lipsa barajului, potopul ar fi ajuns până la Simeria. La ora bilanţului oficialităţile au declarat 14 decese şi daune materiale de aproape 30 de miliarde de lei vechi. Poate să sune cinic, însă sunt păreri că am scăpat „ieftin”.

 ”Lângă lacul care-n tremur…”

Barajul Gura Apei din Masivul Retezat a fost construit în anii 1970 – 1980, unul din cele mai mari ce se făcuseră în Europa la vremea aceea. Ridicat din aroncamente, barajul are o lungime de 464 de metri, o înălţime de 168 de metri şi a fost făcut pentru a băga Râul Mare „.în priză”, ca infrastructură pentru producerea energiei electrice. Ca obiectiv turistic, la baraj sosesc, zilnic, zeci de maşini din toate colţurile lumii. Drumul spre baraj este, însă, o încercare pe care nu toţi automobiliştii pot să o treacă. După intrarea în aria protejată a Parcului Naţional Retezat, carosabilul e „populat” cu bolovani desprinşi din versanţi, obstacole pe care autorităţile uită să le îndepărteze cu lunile, iar cu vreo doi kilometri înainte de baraj sunt porţiuni ce nu pot fi trecute dacă maşina are gardă mică la sol.

Turiştii care ajung la baraj zăbovesc o vreme să admire peisajul, după care îşi continuă drumul spre Rotunda ori la Poiana Pelegii. Arareori se încumetă cineva să facă baie în barajul de la Gura Apei. Localnicii spun că fundul lacului e acoperit cu un strat gros de nămol care te imobilizează şi te scufundă precum nisipurile mişcătoare.

În urmă cu vreo doi ani un pescar îndrăzneţ a plătit cu viaţa curajul de a se afunda în apele barajului.

În schimb, malurile Râului Mare sunt locuri ideale pentru picnic. Răcoarea aerului de munte, apa spumegând între pietre ca un jacuzzi reinventat de natura sălbatică, fac din zonă un refugiu odihnitor şi ieftin.

Marcel BOT