Bani europeni pentru documentațiile privind dezvoltarea mobilității urbane

Agenția de Dezvoltare Regională Vest a selectat pentru finanțare proiectul care vizează realizarea documentațiilor de specialitate la proiectul de ”Dezvoltarea mobilității urbane în municipiul Petroșani”. Proiectul în totalitatea lui depășește valoarea de 11 milioane de euro, iar pentru realizarea documentației finanțarea se ridică la 1,065 milioane de lei.

”Așa cum am promis, continuăm dezvoltarea municipiului Petroșani prin proiecte finanțate  cu fonduri europene. Acest proiect a fost deja selectat pentru finanțarea documentației tehnico – economice prin POAT 2014 – 2020. Cu siguranță vor urma și alte proiecte implementate atât cu fonduri guvernamentale, dar mai ales cu fonduri europene, pe diverse axe de finanțare”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Pentru Mobilitate urbană proiectul vizează realizarea unei linii de transport pe șină de tip monorai între strada 1 Decembrie 1918 și zona de agrement Brădet; construcția unui număr de 3 pasarele pietonale peste DN 66 și calea ferată în zona Cartierului Aeroport, EM Livezeni și Stadionul Jiul; crearea unei piste de biciclete pe prima bandă a DN 66 între sensul giratoriu de la Kaufland și sensul giratoriu de la Lidl; crearea unei piste de biciclete în cartierul Colonie de la Turnul de apă până la sensul giratoriu Lidl, utilizând inclusiv viaductul existent în zonă; refacerea tramei stradale pe străzile G. Enescu, Cuza Vodă, Lunca, Funicularului etc.

Pe proiectul de Regenerare urbană sunt incluse două investiții. Astfel, pe fostul amplasament al Uzinei de Preparare a Cărbunelui de la Livezeni se va crea un sit industrial cu scopul de a susține dezvoltarea structurilor de afaceri, cu toate utilitățile necesare, un depozit pentru autoturismele parcate neregulamentar și ridicate de un serviciu specializat; și intervenții de regenerare urbană în zonele aparținând cartierelor Aeroport, Dacia, Dimitrov, Piață,  care se referă la locuire, spațiilor publice, piațete, de spații de joacă și spații verzi.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *