Un om, an­ga­jat al unui mu­zeu, poartă, la Noaptea Mu­ze­elor, un tri­cou pe care scrie ”Angajat într-un muzeu”, ”#EXIST!”, ”Mu­ze­ele nu sunt cultură de rangul 3!”. Un mesaj foarte frumos, care mie, personal, mi-a plăcut mult. Mi s-a părut inspirat și adevărat.
Însă omul a fost oprit de un poliţist. Care l-a legitimat și i-a făcut proces verbal. Să spună el, sincer: împotriva cui protestează cu acel ”#EXIST!”, câţi sunt și care sunt ce­rerile lor? Amicul meu se uita prostit spre miliţian: ”Nu protestează ni­meni, dom`le, e un mesaj, iar ”exist”-ul ăsta e un hashtag. Nu e #REZIST, nu e protest, nu e nimic!”. Degeaba a încercat să îi explice: miliţianul nu l-a crezut și nici cum se scrie ”hashtag” nu a știut.
Altă întâmplare, tot cu miliţieni, din tinereţe. La o terasă, după închiderea ediţiei ziarului, spuneam bancuri. Cu poliţiști. Printre ultimele fusese unul sec, de genul ”de ce umblă poliţiștii câte doi? Pentru că unul citește și altul scrie!”. La o masă apropiată erau doi poliţiști, care vin vijelios spre noi, să ne legitimeze. Îmi scot buletinul, primul citește și apoi îi spune celuilalt: ”Scrie!”. Ăla a fost momentul când am căzut de pe scaune, la propriu, și ne-au ieșit cafelele și berile pe nas. Ei s-au înroșit, au plecat și ne-au lăsat în pace.
Altădată, pe stradă, în faţa mea și a unei prietene, o tânără a fost băgată cu forţa într-o mașină, după ce un gherţoi i-a aplicat un pumn de-a lăsat-o leșinată. Din spirit civic, ne-am dus la Poliţie, să reclamăm fapta. Asta se întâmpla pe la nouă seara. Ne-au ţinut în sediul lor până la trei dimineaţa și a trebuit să răspundem la întrebări de genul ”de ce am reclamat? Sigur nu îi cunoșteam pe agresori? Dar avem ceva cu ei? Dar cu fata? Cine era fata? Cum de am ţinut minte numărul și marca mașinii? Suntem sigure că ce am văzut a fost adevărat?”. În vremea asta, fata respectivă ar fi putut fi făcută bucăţi și împrăștiată în pungi de plastic prin tot judeţul.
Cazuri sunt multe, de miliţieni care-și transformă activitatea și viaţa în subiecte de bancuri, umbrindu-i pe cei care mai fac și treabă. Din cauza lor o astfel de instituţie nu prea e luată în serios. Și mai sunt și cei care-s corupţi, care mint, care fură, care iau și dau șpăgi, care ameninţă, bat și umilesc, amintind de vremurile triste ale Securităţii. Care se cred mici dumnezei în lumea lor tristă, în care se împrietenesc cu toţi borfașii, uitând de acea graniţă peste care n-ar trebui să se treacă.

Anamaria NEDELCOFF