Băiat de 16 ani, din Timişoara, al cincilea caz de coronavirus din România

Un băiat de 16 ani din Timişoara este cel de-al cincilea caz confirmat de infectare cu coronavirus din România, el fiind fiul bărbatului infectat şi internat în cursul zilei de marţi, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Băiatul va fi transportat la unitatea medicală cu izoleta.

Medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a declarat, miercuri, că analizele făcute în cursul acestei zile la contacţii pacienţilor internaţi cu coronavirus au arătat că infecţia există la un băiat de 16 ani.

„Analizele efectuate astăzi sunt toate negative cu excepţia unui contact din familia bărbatului. Este vorba de băiatul de 16 ani. Acesta va fi adus cu izoleta la spital”, a declarat Virgil Musta.

Medicii din Timişoara au făcut, miercuri, 19 teste la persoanele care au intrat în contact cu cei doi pacienţi deja internaţi la spital cu coronavirus. Este vorba de o femeie de 38 de ani şi un bărbat de 47 de ani. Cei doi s-au întors din Italia cu acelaşi avion şi au stat unul alături de celălalt în avion.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, la acest moment nu se impune intrarea în carantină a municipiului Timişoara.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *