Băiat de 13 ani lovit în cap de un bărbat băut, după ce i-a fost luat și telefonul, chiar în curtea casei sale
Un minor a fost lovit în cap de un consătean, apoi i-a fost luat telefonul mobil, pe motiv că tatăl băiatului îi datorează o sumă de bani. Evenimentul s-a petrecut chiar în curtea casei unde locuia băiatului.
„La data 14 septembrie 2023, în jurul orei 14.40, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat de 46 ani, din comuna Brănișca, cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani, din comuna Brănișca, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în curtea imobilului unde acesta locuiește, iar în urma unor discuții cu fiul minor (în vârstă de 13 ani) al bărbatului de 46 de ani, i-a luat telefonul din mână sub pretextul că tatăl acestuia trebuie să îi returneze o sumă de bani, după care l-a lovit în zona capului și a părăsit curtea”.
Potrivit sursei citate, agresorul a fost încătușat urmând să fie prezentat magistraților pentru tâlhărie calificată.
„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în urma probatoriului administrat au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 de ore față de bărbatul de 47 de ani, care a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând să fie prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale”, se arată într-un comunicat de la IPJ Hunedoara.