Bacalaureatul continuă miercuri şi joi cu proba competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

Examenul de bacalaureat continuă miercuri şi joi cu proba competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, 135.655 de absolvenţi de liceu fiind înscrişi pentru sesiunea iunie-iulie 2019.

Conform situaţiei centralizate prezentate de Ministerul Educaţiei, 135.655 de absolvenţi de liceu (116.037 din promoţia curentă şi 19.618 din seriile anterioare*) s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de Bacalaureat 2019 în prima sesiune.

Examenul de bacalaureat a început în 3 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), a continuat, în zilele de 7, 10 şi 11 iunie cu evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se desfăşoară evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu.

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep luni, 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba la Limba si literatura maternă este programată marţi, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului şi specializării – se va desfăşura joi, 4 iulie.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie şi este urmată de depunerea eventualelor contestaţii. Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate eventualele contestaţii, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *