Bac-2019: cel mai slab rezultat din ultimii 5 ani!
Doar 89.215 elevi au reușit să promoveze Bacalaureatul 2019, adică 69,1% din cei care au susținut examenul!Calculat prin raportare la numărul celor înscriși la examen, procentul celor promovați a fost de 63,78% Este cel mai slab rezultat din ultimii 5 ani! Ministerul calculează rata de promovare prin raportare la numărul celor prezenți, o metodologie justificată doar de faptul că face cifra oficială puțin mai mare…
Din 136.087 de candidaţi înscriși din toate promoţiile (116.316 candidați din promoția curentă, respectiv 19.771 de candidați din promoțiile anterioare), doar 89.215 elevi au luat peste media 6, pentru a putea promova.
Situația este următoarea:
– 129.166 elevi s-au prezentat la bac
– 6921 elevi au fost absenți
– 39.951 elevi nu au luat o notă de trecere;
Prin urmare, 46.872 absolvenți nu s-au prezentat sau nu au luat o notă de trecere la bacalaureatul din 2019!
Raportându-ne la numărul elevilor care au intrat în clasa I, acum 12 ani, respectiv 230.000 de copii, absolvenții cu bacalaureatul absolvit reprezintă 37,27% din generația celor care au pășit pe porțile școlii în 2007. Trei din cinci copii care au început școala acum 12 ani, (62,7%) nu au ajus să finalizeze studiile prin examenul de bacalaureat!
Acesta este rezultat alarmant al unui sistem de educație aflat în permanentă schimbare, care plutește în derivă, cu 17 miniștri ai educației în ultimii 12 ani, incapabil de a se adapta la nevoile societății, incapabil de a motiva copiii să învețe! El nu răspunde nevoilor sociale de pe piața muncii! Nu răspunde nici nevoilor copiilor supradotați de a face performanță. În loc de a oferi copiilor dezvoltarea intelectuală creativă de care au nevoie ca adulți, precum și dezvoltarea abilităților lor personale, învățământul românesc le pretinde , de cele mai multe ori, memorarea unor șabloane inutile!
Bilanțul rușinos al Ecaterinei Andronescu este o prezentare cu cifre înșiruite ce nu ies la socoteală dacă sunt raportate la promisiunile de la începutul mandatului! Pe fond, fiecare eșec al ministrului Educației înseamnă șanse spulberate, destine ratate din cauza incapacității unor oameni de a lua decizii radicale, dar necesare ca aerul, propuse de specialiștii PNL:
• Formarea inițială, evaluarea continuă și motivarea profesorilor să facă performanță;
• Consiliere școlară de CALITATE pentru cel mai potrivit parcurs educational;
• Manuale școlare LA TIMP și DE CALITATE;
• Generalizarea programului ”Școala după Școală” și a celui de ”Alimentație diversificată” pentru fiecare elev;
• Finanțarea corectă a educației și sprijinirea autorităților locale să facă investiții în școală;
• Consolidarea învățământului profesional;
În cazul menținerii degringoladei din sistemul de educație, românii sunt ținuți departe de cel mai important colac de salvare individuală și națională!
O Românie needucată riscă să se scufunde din ce în ce mai jos în mulțimea țărilor cu națiuni irelevante. În cel mai bun caz, prin geniul și propriul lor efort, vor mai apărea niște vârfuri cu performanțe care să mai aducă aminte lumii că mai suntem și noi, românii, pe hartă. Așa cum s-a întâmplat, recent, cu jucătoarea de tenis Simona Halep, formidabila câștigătoare a unui turneu ce se joacă pe teren cu gazon, în timp ce în propria țară nu există niciun astfel de teren.
Eleonora-Carmen Hărău