Pregătiri gratuite la fizică și matematică pentru examenul de bacalaureat

Ca în fiecare an reprezentanții Universității din Petroșani doresc să vină în sprijinul elevilor de liceu care vor susține în acest an sesiunea de bacalaureat. Astfel se dorește reluarea pregătirilor la matematică și la cerere, fizică. Toate acestea sunt condiționate de evoluția pandemiei.

„Ne dorim să continuăm să facem aceste pregătiri. Până în prezent sunt stopate din cauza pandemiei și din cauza faptului că nu le puteam ține față în față. Senatul a decis ca în semestrul doi cursurile pentru licență să fie online, iar laboratoare, seminarii și alte activități practice să se țină față în față, iar masteratul să fie online. Dacă situația epidemiologică o va permite vom încerca ca pe finalul semestrului și în apropiere de bacalaureat să putem face câteva ore intensive cu doritorii de la liceele din Valea Jiului. În principal ne axăm pe matematică dar unde este cazul putem face și pregătiri la fizică”, a declarat Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai Rectorul Universității din Petroșani.

Pandemia de COVID-19 a afectat și cursurile și laboratoarele la Universitatea din Petroșani. Pentru moment Senatul instituției de învățământ superior a luat decizia ca pentru semestrul doi dursurile la studile de licență se vor face online, iar laboratoarele și seminariile se vor face față în față.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *