Avertizare ANM! Cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale

Interval de valabilitate: 05 august, ora 12:00 – 06 august, ora 06:00
Zone afectate: conform textului și hărții

La început în Banat, Crișana, Maramureș, iar după-amiaza și noaptea mai ales în Transilvania, Oltenia, Moldova și Muntenia vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină, îndeosebi de medii și mari dimensiuni. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe alocuri 40…60 l/mp.

Hidrologii au emis cod portocaliu de inundații și pentru mai multe râuri din 17 județe, printre care și râul Mureș.

Se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

„Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.
BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:    
Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureș, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut”, conform buletinului emis de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *