Averile celor din fruntea Consiliului Județean
Din tripleta de conducere unul are datorii, iar doi încasează și pensie
Pe site-ul Consiliului Județean Hunedoara au fost publicate declarațiile de avere și de interese ale aleșilor din acest for. Cele mai interesante sunt ale celor aflați în conducerea instituției, respectiv președintele Mircea Bobora și vicepreședinții Daniel Andronache și Sorin Vasilescu, toți trei membri ai PSD.
Astfel, Mircea Bobora, pensionar și venit în administrație din mediul privat, are în conturi peste 180.000 de euro și mai mult de 120.000 de dolari, dar și depozite în moneda națională, în valoare de aproape 735.000 de lei. Mircea Bobora mai deține două autoturisme, fabricate în 2007 și, respectiv, 2013, aproape 51.000 de metri pătrați de terenuri, în Sântandrei, Băița și Clopotiva, precum și două apartamente în Deva și unul în București. Președintele Consiliului Județean Hunedoara mai are o casă de vacanță în Băița, iar anul trecut a obținut venituri de aproape 170.000 de lei, din salariu și din pensie. Totodată, soția acestuia a încasat, din pensie, aproape 17.000 de lei.
Unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean, Daniel Andronache, pensionar, dar fost director de companii de stat, nu deține terenuri, dar are două apartamente în Deva, un garaj și un autoturism fabricat în 2007. Daniel Andronache mai are, în conturi sau în depozite bancare, suma de peste 520.000 de lei, iar veniturile cumulate, din salariu și pensie, au fost depășit 130.000 de lei, iar cele ale soției, angajată, au fost de aproape 29.000 de lei.
Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean, Sorin Vasilescu, este singurul cu datorii, având un credit de 100.000 de lei, scadent în 2020, dar este și asociat unic la o firmă. Sorin Vasilescu deține, în coproprietate, în Deva, un teren de aproape 4.000 de metri pătrați, un apartament în Lupeni și un autoturism fabricat în 2012. Acesta mai are 250.000 de lei în conturi sau în fonduri de investiții, iar din salariu a obținut venituri de peste 90.000 de lei.
Valea jiului a votat 28 de ani cu PSD (parlamentare , presedentiale , europarlamentare , locale , …) dar Consiliul Judetean Hunedoara PSD (Bobora – Andronache) nu vor sa asfalteze drumul judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , …) gasesc motive de amanare de la an la an ….