Autostrada-muzeu face pepeni
Surprize după surprize pe lotul 3 al Autostrăzii Deva – Lugoj: pe tronsonul unde darea în trafic a fost amânată, au crescut lubeniţe. Imaginile cu pepenii crescuţi lângă asfalt au surprins specialiştii în agricultură. Şoferii au însă reacţii diferite – pe unii îi pufneşte râsul, alţii se enervează cu gândul la amânarea deschiderii tronsonului Ilia-Holdea.
Şoferii aşteptau încă de la jumătatea lunii august deschiderea acestui tronson, atunci când a fost dat în trafic lotul 4, Ilia – Deva. Mai au de aşteptat din moment ce autorităţile au anunţat că fisurile din asfalt şi alunecările de teren de pe drumul tehnologic aflat la baza terasamentului autostrăzii s-au accentuat.
Între timp, în lipsa traficului şi a activităţii în zonă, se dezvoltă vegetaţia. Mai multe lubeniţe au răsărit şi roadele lor cresc între traversările amenajate pentru animale, în apropiere de nodul Holdea. Imaginile cu lujerii plini de lubeniţe au surprins specialiştii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană: „Am fost şi eu curios să le văd. Poate că au răsărit datorită pământului adus acolo din altă zonă ori poate că au mâncat muncitorii lubeniţă şi au aruncat pe jos seminţe. Orice sămânţă, dacă o pui în contact cu solul, răsare până la urmă”, spune directorul DAJ, Călin Marian.
Imaginile cu lubeniţa de pe tronsonul A1 sunt surprinzătoare nu doar pentru că lubeniţele cresc lângă carosabil, ci pentru că, în judeţul Hunedoara, clima nu e propice culturii de pepeni verzi: „Foarte puţini sunt fermierii care cultivă lubeniţă din cauză că, în judeţul nostru, nu este mediul propice. Lubeniţa este o cultură care are nevoie de foarte mult soare. De obicei se cultivă în sudul ţării sau în zona Banatului. Mai sunt la noi pasionaţi care mai încearcă să cultive lubeniţa ca hobby. Avem chiar un fermier în zona Geoagiu care cultivă lubeniţă în spaţiu protejat care se valorifică în extrasezon”, explică şeful DAJ.
Laura OANA