Autorităţile spaniole au revizuit condiţiile de intrare în Regatul Spaniei pentru persoanele care sosesc din România

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, începând de luni, românii care merg în Spania cu avionul nu mai trebuie să prezinte certificat care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19, test negativ PCR sau antigen sau certificat de recuperare post-COVID-19, întrucât România nu se mai află pe lista statelor cu risc de infectare.

Potrivit MAE, autorităţile spaniole au revizuit condiţiile de intrare în Regatul Spaniei pentru persoanele care sosesc din România, iar noile măsuri se aplică începând din 21 iunie.

Ca urmare a deciziei autorităţilor spaniole, România nu se mai află în categoria statelor cu risc de infectare. Astfel, cetăţenii care sosesc din România în Spania pe cale aeriană nu mai trebuie să prezinte la intrarea în Spania următoarele documente, stabilite anterior: certificat care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19, test negativ PCR sau antigen sau certificat de recuperare post-COVID-19. Lista actualizată se poate consulta aici.

Totodată, MAE precizează că rămâne valabilă obligaţia ca toate persoanele care călătoresc spre Spania, pe cale aeriană sau maritimă, să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate, prin intermediul aplicaţiei Spain Travel Health (SpTH) sau al paginii de internet www.spth.gob.es.

„În situaţia în care pasagerul este minor sau o persoană dependentă, formularul poate fi completat de către tutore, care va fi responsabil pentru veridicitatea informaţiilor furnizate. Ulterior completării formularului, se va genera un cod unic QR de sănătate, care va trebui prezentat (digital sau pe suport hârtie) la controlul de sănătate efectuat în aeroportul/portul de destinaţie. Dacă formularul va fi semnat din aplicaţie, acesta va apărea în secţiunea „Călătoria mea”, iar utilizatorul va recepţiona şi un e-mail care poate fi imprimat”, arată MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Madrid +34/917.344.004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii  Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu situaţii deosebite, cu caracter de urgenţă (ex.: decese, accidente cu victime, situaţii de pericol, calamităţi sau cu caracter extraordinar) au la dispozitie telefonul de urgenţă al Secţiei Consulare: +34/669.362.202.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *