Autobergamo Deva a mai făcut un antrenament cu public

Campioana națională și liderul la zi în Liga I de futsal din România, Autobergamo Deva, își continuă parcursul de regularitate din competiția internă. În uvertura etapei a XI-a, cea de-a doua a returului din sezonul regulat, Autobergamo a jucat în deplasare pe terenul unei nou – promovate, Imperial Miercurea Ciuc, și s-a impus de o manieră categorică, cu scorul de 9-1, după ce, la pauză, echipa din Deva conducea cu un consistent 5-0. După un început relativ echilibrat, devenii au deschis scorul în minutul 7, prin Florin Matei. După alte două minute lucrurile erau deja clare, Cristian Obadă marcând pentru 2-0, ciucanii, făcuți groggy, mai încasând, apoi, încă trei goluri, în trei minute consecutive, 12,13 și 14, marcate, în ordine, de Paulo Ferreira, Sergiu Tacot și Cristian Matei. În partea secundă cei de la Autobergamo au intrat ceva mai relaxați pe teren, fiind mai mult cu gîndul la participarea, săptămâna viitoare, într-una din grupele Elite Round din UEFA Futsal Cup, lucru de care au profitat gazdele de la Imperial Wet, care au redus din handicap prin Levente Sandor, în minutul 22. Totul a fost, însă, un simplu foc de paie, cei de la Autobergamo revenind rapid în joc și punctând de încă trei ori, în minutele 24, 26 și 28, prin Paulo Ferrira, Cristian Matei și Dumitru Stoica. Scorul final al acestei partide, de 9-1 pentru Deva, a fost stabilit în ultimul minut de joc, de către Florin Matei, jocul de la Miercurea Ciuc fiind un util antrenament cu public pentru cei de la Autobergamo înainte de meciurile din UEFA Futsal Cup.

 

Claudiu POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *