Autobergamo Deva – Cityus Târgu Mureș 17-1 în Liga I de futsal

Duelul dintre ultimele două campioane ale României la futsal, Autobergamo Deva și Cityus Târgu Mureș, a revenit, fără dubii, echipei hunedorene, deținătoarea titlului. Într-un meci contând pentru etapa a opta, penultima a turului sezonului regulat, Autobergamo a învins, pe teren propriu, cu 17-1 pe fosta campioană, Cityus, o umbră a echipei care se lupta pentru titlu, având mari probleme financiare și prezentându-se la Deva cu doar șapte jucători. Meciul a fost echilibrat doar la început, când, după 2-0 pentru gazde, oaspeții au redus din handicap, dar, apoi, devenii s-au dezlănțuit. Autobergamo a condus la pauză cu 10-1 și, în mitanul secund, a jucat mai la „relanti”, mai înscriind doar de șapte ori.  Pentru deveni au marcat Alpar Csoma (de patru ori), Cristian Obadă (trei), Mimi Stoica, Adrian Pânzaru și Gogu Ignat (fiecare cu câte două reușite), iar câte un gol au marcat Sergiu Tacot, Cristian Matei și debutanții Andrei Grosu și Mihnea Toader, în timp ce pentru oaspeți a punctat Kiss. În urma acestei victorii cei de la Autobergamo rămân lider în campionat și așteaptă și derularea celorlalte jocuri pentru a vedea dacă vor termina pe această poziție și la sfârșitul turului. În runda de final a turului sezonului regulat, Autobergamo are o deplasare ușoară, ca și joc, nu ca și diatanță, urmâna a evolua pe terenul ultimei clasate, Spicom Sfântu Gheorghe. Partida din județul Covasna se va disputa vineri, 3 noiembrie, cu începere de la ora 18.00.

 

Claudiu POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *