Audierea miniştrilor Cabinetului Cîţu – Aviz pozitiv pentru pentru Nicolae Ciucă la Apărare, Costel Alexe la Mediu şi Adrian Oros la Agricultură
Nicolae Ionel Ciucă a primit, marţi, aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale din partea Comisiilor pentru apărare ale Parlamentului.
Au fost înregistrate 14 voturi ”pentru”, şase ”împotrivă”. Voturile împotrivă au venit din grupul PSD, deși social-democrații nu avut nimic să îi reproșeze lui Nicolae Ciucă în ceea ce privește activitatea de la Ministerul Apărării Naționale.
Nicolae Ciucă: ”Legat de ceea ce întâmplă în momentul de faţă în Siria, a fost inclusiv o şedinţă a Consiliului Nord-Atlantic şi există în analiză toate elementele bazate pe realitatea acţiunilor din teren. Nivelul de ameninţare nici nu poate să fie luat în discuţie pentru că el nu există. Datoria noastră este să fim pregătiţi şi să ne luăm toate măsurile astfel încât, în funcţie de evoluţie, să putem să avem răspuns. În ceea ce priveşte partea de migraţie atributul este al Ministerului Afacerilor Interne. Vă pot spune că există un plan comun de coordonare a activităţilor, iar Ministerul Apărării Naţionale are un rol complementar şi suntem în măsură să sprijinim toate deciziile şi acţiunile militarilor şi poliţiştilor de la Ministerul Afacerilor Interne. ”
Nicolae Ciucă este un militar de carieră care s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia.
El face parte din categoria ofițerilor care și-au câștigat gradele în teatrele de operații, fiind singurul general român care a condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Irak).
În data de 28 octombrie 2019 a fost semnat de către Klaus Iohannis, președintele României, decretul de trecere în rezervă. În data de 4 noiembrie 2019 a preluat mandatul de ministru al Apărării Naționale
Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au avizat pozitiv, marţi, renominalizarea lui Costel Alexe pentru funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor în Guvernul condus de Florin Cîţu.
S-au înregistrat 19 voturi ”pentru” și 18 voturi ”împotrivă”.
Senatorul PSD Daniel Zamfir a încercat să transforme dezbaterile într-un show politic. Daniel Zamfir a încercat să dea vina pe ministrul Mediului pentru poluarea din București, desi responsabilitatea aparține primarului general Gabriela Firea (PSD).
Costel Alexe a explicat că, dacă primarii ar fi aplicat măsurile din planul integrat de calitate a aerului, atunci aerul era mai respirabil în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.
Costel Alexe: ”În momentul, de faţă, dacă intrăm pe orice aplicaţie care monitorizează calitatea aerului din Bucureşti, vedem că avem poluare dincolo de episodul nefavorabil de duminică seară. Dacă măsurile din Planul integrat de calitate a aerului din Bucureşti şi toate celelalte oraşe din ţară ar fi implementate de către cei care vremelnic ocupă funcţiile de primari, aerul va fi mai respirabil.
Pentru Capitală suntem în procedură de infringement unde mai aşteptăm doar verdictul Curţii Europene de Justiţie, unde sperăm că România nu va primi penalităţi, dar va trebui cu siguranţă să intre în normalitate cât se poate de repede. Bucureştenii simt pe propria lor sănătate valorile ridicate din cauza traficului infernal din municipiul Bucureşti. Din cauza poluării, avem reale probleme, pentru că administraţiile publice locale de sector care au poliţişti locali în departamentele de mediu nu-şi fac treaba. Avem reale probleme, pentru că primăriile de sector şi Primăria Generală a Capitalei nu fac o salubrizare eficientă aşa cum au trecut în Planurile integrate de calitate a aerului.”
Adrian Oros a fost întrebat, în timpul audierilor, ce nereguli a găsit la Ministerul Agriculturii.