Au trecut 36 de ani de la „Operațiunea Autobuzul”, acțiune teroristă pornită din județul Hunedoara

23 august 1981, o zi neagră din istoria comunismului românesc. Se aniversau 37 de ani la așa-zisa „Insurecție armată antifascistă” și nimeni, nici măcar Ceaușescu, nu se aștepta la ceea ce avea să urmeze.

În noaptea de 22 spre 23 august 1981, în comuna Pui din județul Hunedoara, trei tineri au atacat Postul de Miliţie, de unde au sustras armament și muniție.

În dimineața zilei de 23 august, aceștia au deturnat un autobuz cu navetiști, luându-i ostatici pe călători. Intenția celor trei atacatori – Andrei Drăgănescu, Viorel Butincu și Mircea Emil Muntean – era aceea de a „convinge” autoritățile, prin șantaj, să le pună la dispoziție un aparat de zbor pentru a fugi în Occident. Autobuzul a oprit la marginea Devei, unde a fost eliberat un ostatic, cu un bilet destinat oficialităților. Acesta ajunge disperat la tribuna amenajată pentru defilarea de 23 August, transmițând mesajul primului-secretar al județului. Cei trei „teroriști” ceruseră să fie lăsați să ajungă la aeroportul Timişoara unde, în schimbul eliberării ostaticilor, să primească un avion pentru a fugi din ţară.

Capul Partidului Comunist din județul Hunedoara a raportat imediat despre gravul eveniment ministrului de Interne, nimeni altul decât nomenclaturistul George Homoştean, dar şi lui Tudor Postelnicu, şeful Departamentului Securităţii Statului, care, la rândul lor, l-au informat imediat pe NicolaeCeauşescu.

Aflat la București, în tribuna oficială, Ceauşescu a ordonat oprirea cu orice preț a autobuzului şi arestarea indivizilor înarmaţi. Astfel, generalul Nuță i-a încredințat misiunea de represiune diviziei USLA.

În apropiere de Lugoj, atacatorii înarmați au solicitat ca, în apropiere de Timișoara, la „Pădurea Verde”, să li se pregătească un elicopter și 30.000 de dolari, iar dacă cerințele nu le vor fi îndeplinite, îi vor lichida pe pasageri.

La circa un kilometru de comuna Ghiroda, trupele de Securitate au a instalat un baraj. În jurul orei 11.30, autobuzul a ajuns la acel baraj. Teroriştii au trimis din nou un emisar, care să transmit pretenţiile lor: un elicopter de la „CruceaRoșie” cu care să părăsească România şi bani. Autoritățile au renunțat la orice negociere, iar cei trei l-au obligat pe şoferul autobuzului să forţeze barajul. S-a tras în cauciucuri. „Teroriștii” din autobuz au deschis focul. Comandantul ambuscadei somează prin portavoce: „Predați-vă, sunțeti încercuiți!“.

S-a tras în rafale, la întâmplare. Din autobuz se aud țipete de femei, copiii plâng. O primă victimă este șoferul, care a căzut mort, cu capul pe volan. Călătorii, disperați, încearcă să-i dezarmeze pe atacatori. Autobuzul este ciuruit și prin geamurile sparte încep să sară oameni. Fiecare încearcă să scape de tirul armelor sau să se ascundă, fugind în toate direcțiile.

În schimbul de focuri au murit şase oameni şi au fost răniţi alţi doisprezece, unele dintre victime fiind chiar dintre călătorii nevinovați. Dintre pasageri a murit și o fetiță.

Un terorist a fost ucis iar ceilalţi doi au fost capturaţi în viață, unul dintre ei fiind rănit. Rănitul a fost transportat la infirmierie iar celălalt a fost dus la anchetă.

Pe firul direct cu Bucurestiul, Homoștean și Postelnicu, aflați la Timișoara, au cerut legătura cu șeful statului, care se afla la vila din Snagov. Informat asupra deznodământului „Acțiunii autobuzul”, Ceaușescu a cerut „Să fie luate măsuri pentru ca cei trei teroriști să fie lichidați fizic, să dispară“!

Postelnicu a dat verdictul: „Tovarăşul a spus să-i lichidăm”. Imediat, cu aplicarea sentinței au  fost puși doi oameni, unul de la USLA și unul de la Securitate. Cel care era în anchetă a fost dus într-o pădure şi împuşcat în cap. Cel din infirmierie a fost omorât lent, prin injectarea cu apă în vene. Unele surse mai acreditează faptul că, ulterior, două dintre cadavre au fost îngropate într-un loc secret din zona Devei.

Cazul „Autobuzul”, întâmplat într-o zi de sărbătoare națională comunistă, pe 23 august a anului 1981, chiar dacă se situează la limita actelor de terorism, a captat atenția Occidentului asupra dictaturii și represiunii politice din România anilor 80.

Dorin PETRESC

citește și mărturia cutremurătoare a unei supraviețuitoare a măcelului: