Au pus în pericol circulaţia pe drumurile publice
În data de 25 octombrie 2021, ora 23:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, au observat un autoturism, care circula pe strada Cernei din municipiul Deva și având în vedere restricțiile de circulație pe timpul nopții au pornit în urmărirea acestuia folosind semnalele acustice și luminoase, până pe strada Ulpia. Poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului, acesta fiind un tânăr în vârstă de 27 ani, din localitatea Brănișca, judeţul Hunedoara, care, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că, figurează cu permisul de conducere reținut.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat testarea, dar și deplasarea la spital, pentru a se supune prelevării de mostre biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
În data de 26 octombrie 2021, ora 03:45, poliţiştii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, au oprit în trafic pentru control pe strada Aurel Vlaicu, din municipiul Hunedoara, un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Hunedoara, care, în urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat că acesta a condus autoturismul având o alcoolemie de 0,78 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital, unde a refuzat să îi fie recoltată o mostră biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că, bărbatul de 36 de ani, figurează cu permisul de conducere reținut.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
IPJ Hunedoara