Au pus circulaţia rutieră în pericol pe drumurile publice hunedorene
În data de 15.07.2020, ora 18:12, lucrătorii din cadrul Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, au depistat în flagrant un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Deva-Arad, în localitatea Ilia, fiind depistat și înregistrat cu aparatul radar rulând cu viteza de 81 km/h, în localitate, unde limita maximă viteză este admisă de 50 de km/h.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a conducătorului auto, acesta a indicat o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice
În data de 15.07.2020, ora 15:40, lucrătorii Secţiei 5 Poliție Rurală Hunedoara, au fost sesizați telefonic despre faptul că pe strada Poiana din localitatea Ghelari, un moped a intrat într-o autoutilitară care staționa pe sensul opus de mers al acestuia. Poliţiştii ajunşi la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Ghelari, a condus un moped pe strada Poiana din localitatea Ghelari, unde în dreptul unui imobil, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se afla staționată. În urma impactului nu au rezultat pagube materiale, conducătorul mopedului refuzând transportarea sa la spital pentru investigații medicale.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, bărbatul, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
IPJ Hunedoara