Au etalat cu mândrie portul popular
Lupenenii neaoși și-au scos din dulap portul popular și l-au îmbrăcat, duminică. Pentru ca toți cetățenii din localitate să vadă straiele momârlnănești, zeci de lupeneni au participat la o defilare a portului popular. Cu mic, cu mare, îmbrăcați în straie tradiționale, lupenenii au defilat prin localitate.
“Cu această defilare s-au încheiat acțiunile dedicate Zilelor municipiului Lupeni. Mă bucur că atât de multă lume ni s-a alăturat. S-a văzut că oamenii sunt mândri să poarte costumele tradiționale momârlănești. Până la urmă este ceva ce ne definește pe noi, ca zonă”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Participanții la paradă au purtat cu fală costumele momârlănești. Cu regret, însă, localnicii spun că obiceiurile și tradițiile momârlanilor se pierd.
“Eu îl am costumul de la străbunica. Înainte îl purtam mai des, dar acum că vremurile s-au schimbat îl purtăm doar la astfel de ocazii. Mi-ar face plăcere ca și copiii noștri să poarte astfel de îmbrăcăminți. Noi încercăm să le insuflăm aceste tradiții străbune care ne reprezintă pe noi, pe momârlanii din Valea Jiului”, a spus doamna Maria, una dintre participantele la defilarea costumelor tradiționale.
De altfel, la paradă au luat parte și consilieri locali care au îmbrăcat ia.
Monika BACIU